Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primă de Crăciun şi jubiliară, negociate în Comisia Paritară

Publicat in Pandurul, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Sindicatele şi administraţia din CE Oltenia se vor întâlni în cadrul Comisiei Paritare pentru a începe negocierile pentru acordarea unui pachet de performanţă. Sindicaliştii din FNME anunţă că nu se vor lăsa până nu vor obţine drepturile minerilor şi energeticienilor. Pachetul de performanţă discutat conţine primă de Crăciun şi primă jubiliară.

Discuţiile pe această temă, stabilite iniţial pentru ziua de azi, au fost amânate fie pentru 15 noiembrie, fie pentru data de 18 noiembrie. Pachetul de performanţă pe baza căruia vor începe discuţiile cu administraţia conţine o primă de 700 de lei de Crăciun şi o primă jubiliară pentru cei care împlinesc între 20 şi 40 de ani de muncă. Ei ar trebui să primească un salariu.

Administraţia nu pare dispusă să negocieze prea mult. „Eu nu cunosc. Chiar dacă au crescut încasările trebuie să acoperim prima jumătate a anului când am funcţionat foarte slab. Suntem într-un proces de consolidare, nu de risipă“, a explicat acum câteva zile directorul Aurel Medinţu. Surse din cadrul companiei spun că administraţia este dispusă să dea o primă de Crăciun, dar în nici un caz şi primă jubiliară.

Sindicatele şi administraţia din CE Oltenia se vor întâlni în cadrul Comisiei Paritare pentru a începe negocierile pentru acordarea unui pachet de performanţă. Sindicaliştii din FNME anunţă că nu se vor lăsa până nu vor obţine drepturile minerilor şi energeticienilor. Pachetul de performanţă discutat conţine primă de Crăciun şi primă jubiliară.

Discuţiile pe această temă, stabilite iniţial pentru ziua de azi, au fost amânate fie pentru 15 noiembrie, fie pentru data de 18 noiembrie. Pachetul de performanţă pe baza căruia vor începe discuţiile cu administraţia conţine o primă de 700 de lei de Crăciun şi o primă jubiliară pentru cei care împlinesc între 20 şi 40 de ani de muncă. Ei ar trebui să primească un salariu.

Administ

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum 28 minute
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 3 ore
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum o ora
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Președintele Erdogan a grațiat șapte generali implicați în lovitura de stat „postmodernă” din 1997

HotNews acum 25 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din Turcia, transmite sâmbătă AFP, preluată de Agerpres. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP /

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum o ora
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Bonă din Bucureşti, reținută după ce a bătut un copil de un an: mama celui mic a văzut scenele șocante pe camere

Adevarul acum 2 ore
O femeie de 69 de ani din București a fost reținută, după ce a lovit în mod repetat un copil de doar un an și două luni. Părinţii bebelușului au cunoscut-o pe femeie pe o platformă online. Imaginile groaznice au fost văzute de mama micuțului, care a

Trei bărbaţi daţi în urmărire internaţională au fost aduşi în România, doi din Italia şi unul din Germania

News.ro acum o ora
Trei bărbaţi care fuseseră daţi în urmărire internaţională au fost aduşi în România, doi dintre ei din Italia, iar unul din Germania.

Perechea Monica Niculescu şi Lin Zhu a pierdut finala de dublu la Trophee Clarins (WTA)

Adevarul acum 32 minute
Perechea româno-chineză Monica Niculescu/Lin Zhu a fost învinsă de cuplul Asia Muhammad (SUA)/Aldila Sutjiadi (Indonezia) cu scorul de 7-6 (7/3), 4-6, 11-9, sâmbătă, 18 mai 2024, în finala de dublu a turneului de tenis Trophee Clarins (WTA 125), de

Maia Sandu a primit în Germania premiul „Robert Blum pentru Democraţie 2024”. Ea anunță că va dona suma de bani primită

HotNews acum 22 minute
Preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu a primit sâmbătă, la Leipzig, premiul „Robert Blum pentru Democraţie 2024”, oferit sub patronajul preşedintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Premiul este însoţit de 25.000 de euro, sumă pe care preşedi

VIDEO Premier League a anunțat numele celui mai bun jucător al sezonului

HotNews acum 30 minute
Phil Foden a fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului 2023-2024 din Premier League. Jucătorul celor de la Manchester City s-a declarat mândru de primirea acestui premiu. Phil FodenFoto: Mark Cosgrove/News Images / imago sportfotodienst / Profi

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°