Există boabe, păstăi, licori şi arome care, odată descoperite, au marcat ireversibil gusturile, bucătăriile şi negoţul lumii moderne. Vanilia, cacaua, fisticul şi romul au sedus Europa, la început, prin preţioasa raritate, apoi, prin abundenţă şi, uneori, lipsind chiar cu desăvârşire. Ieri .Bobul de cacao şi păstaia de vanilie aztece se numără printre cele mai preţioase bunuri aduse de conchistadorii spanioli, începând cu secolul al XV-lea, în Europa. Originea romului este legată de drumul trestiei-de-zahăr, din Asia şi din Indiile de Vest, prin coloniile franco-hispano-britanice, până la noi. De provenienţă asiatică, cultivat din abundenţă în Siria şi în Iran, fisticul a pătruns în Europa încă de pe vremea romanilor.
Azi . Absente ca atare, dar omniprezente, ca nume, şi faimoase, ca personaje gastronomice, cele mai populare arome şi gusturi din estul european de dinaintea lui ’89 proveneau din cele mai îndepărtate locuri: Asia şi America Centrală. Spectrul exoticului plutea, ironic, în pofida sărăciei, peste tot. De negăsit „în carne şi oase“, cacaua, vanilia, fisticul şi romul au sublimat în gusturi, arome, imitatori şi derivate, sub forma îngheţatelor „vafe“ sau flacoanelor farmaceutice cu felurite esenţe din „alimentarele“, de altfel, pustii, ale vremii. Te aflai în situaţia incredibilă de a fi consumator fidel al unor produse inexistente, de a savura ceea ce nu gustaseşi, cu adevărat, niciodată.
Gusturile unui copil crescut în socialism pot suferi, astfel, două malformaţii majore: el fie nu se mai simte atras de nicio îngheţată care nu e maro, de cacao, sau verzulie, de fistic, nici de vreun cozonac neîmbibat cu esenţă de rom sau de vanilie, fie, dimpotrivă, cacaua, fisticul, romul şi vanilia ajung să i se pară arome ale penuriei, şi nu le mai apreciază nici chiar în vremuri normale, când ele există aievea, cu miez şi coajă, bob şi
