Dorel a intrat în istoria recentă a NATO. Dacă Biden pierdea avionul din cauza ţevii sparte la Băneasa, nu mai ajungea în Cehia, sărea ca ars Obama şi se alegea praful de scutul antirachetă ce ni se cuvine. Scut care le-a dat peste cap până şi pe ştiristele tv, convinse că, o dată cu scutul NATO, americanii dau şi dolari populaţiei, în maniera în care împrăştia Jiji euroii în Pipera: fată, nu ne mai dă americanii scutul, fatăăăă...

Vineri, Dorel a dat o utilitate gropii Pasajului Băneasa: a umplut-o cu apă. Motiv pentru care se cuvine să-i pomenim CV-ul. Dorel n-are culoare. N-are gust, e insipid, e ăla care munceşte, nu gândeşte. Prestează hăbăuc şi face tâmpenii. E prost plătit, bea alcool ieftin fiind sărac, e necalificat. În accidentele de muncă, de cele mai multe ori el e victima. Dorel e benign. Periculoşi sunt ăilalţi, şmecherii de şmecheri din echipă, Dorelii superiori, care freacă menta şi-l iau la mişto pe Dorel inferior, care greşeşte fiindcă, ziceam, mai şi munceşte. Aşa cum ştie el, necalificat sau prost calificat, aproape credul cât să-l creadă ăilalţi prost, ca în reclama la spirtoase.

Dorelii de orice fel sunt bucuria presei. Dorelul superior, şmecheraşul mai puturos decât prevede legea şi miştocar (mişto de basculantă, autogară, tren de navetişti) cu tot ce mişcă. El e bizonul de pe margine care face treaba oricum fiindcă merge şi aşa. Indolent, flecar, seminţar. Faci cunoştinţă mai întâi cu gleznele lui bălăngănite pe toate şantierele plătite de stat. Pentru că e bugetar. O exista şi la privaţi, însă acolo e mai mereu unul cu ochii pe el, ca să nu-i suporte privatul intoleranţa la muncă. Dorel e tipul care-şi bagă picioarele în ea de meserie pe unde apucă, chiuleşte maximum posibil, pleacă de pe schelă nespălat şi în salopeta pe care şi-o freacă în metrou sau tramvai de hainele tale, meteahnă veche din comunismul primiti