Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Talonul de parcare rezidenţială este schimbat cu vigneta

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 12 aprilie 2010 ·

În acest fel, Primăria vrea să eficientizeze sistemul de verificare a parcărilor pentru cetăţeni

Taloanele pentru parcarea rezidenţială din municipiul Braşov şi-au schimbat forma de la începutul acestei luni. În locul cartoanelor plastifiate de dimensiuni destul de mari, de acum vor fi eliberate de către Primăria Braşov vignete care vor trebui lipite pe parbrizul fiecărei maşini pentru care se plăteşte abonament de parcare. În acest fel, după cum ne-a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, cetăţenii vor putea să intre mai repede în posesia acestor abonamente, nemaifiind nevoiţi să se întoarcă la Primărie după 30 de zile de la plata abonamentului pentru primirea talonului. „S-a decis introducerea vignetei pentru eficientizarea sistemului de acordare a taloanelor de parcare rezidenţială. Cetăţenii nu vor mai trebuie să revină la Primărie şi să facă dovada plăţii la Direcţia Fiscală cu chitanţa. După ce fiecare îşi plăteşte locul de parcare i se eliberează imediat vigneta pe care trebuie să o lipească pe parbriz. Şi în acest fel nici nu vor mai putea fi falsificate taloanele. Mulţi cetăţeni se plângeau că talonul de până acum este mare şi de aceea nu îl pot pune în parbriz, aşa că noua vignetă este simplu de aplicat. Şi pentru noi, ca instituţie este mai eficient acest sistem, mai ales că aşa se vor putea face mai repede verificările”, ne-a declarat Sorin Toarcea.

Noua vignetă a intrat în vigoare de la data de 1 aprilie. Acest lucru nu înseamnă, însă, că toţi cei care au deja atribuit un loc de parcare rezidenţială trebuie să meargă la Primărie pentru a primi vigneta. Acesta se va elibera la momentul reînnoirii abonamentului de reşedinţă, după ce a plătit contravaloarea acestuia. În acest fel, Primăria vrea să eficientizeze sistemul de verificare a parcărilor pentru cetăţeni

Taloanele pentru parcarea rezidenţia

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum o ora
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum o ora
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 13 minute
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Mihai Mărgineanu, șocat de experiența din Vama Veche- „Cum poate un puști de 17 ani să bea Jameson direct din sticlă?“

Ziua Constanta acum o ora
Celebrul Mihai Margineanu, a făcut publică o relatare sinceră și plină de umor despre experiența sa recentă petrecută în Vama Veche de 1 Mai. Într-o postare captivantă pe rețeaua de socializare Facebook, Margineanu a descris cum a fost martor la din

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 59 minute
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 54 minute
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 3 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum 28 minute
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 3 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°