Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful IPJ Suceava, trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu

Publicat in Romania Libera, marți 13 august 2013 ·

Este vorba despre şeful IPJ Suceava, Ioan Nicuşor Todiruţ. El ar fi cumpărat un sediu la preţuri supraevaluate.

Alături de el mai sunt trimişi în judecată şeful Serviciului Logistic, Alexa Dumitru Teodorovici şi de administratorii unor societăţi comerciale.

Nicuşor Todiruş urmează sa fie pus la dispozitia IPJ Suceava si sa fie trecut pe o funcţie de execuţie.

Prejudiciul este de peste şase milioane de euro.

Ministerul de Interne s-a constituit parte civilă în acest dosar, se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, în perioada iulie-octombrie 2006, în contextul desfăşurării procedurii de achiziţie a unui imobil în care urma a fi stabilit sediul Poliţiei municipiului Suceava, inculpatul ioan Nicuşor Todiruţ, în calitatea sa de inspector şef al I.P.J. Suceava şi de ordonator terţiar de credite a semnat un contract prin care a dispus, din bani publici, plata unei sume cu 5.865.152 lei mai mari decât valoarea de piaţă a imobilului. Imobilul a fost achiziţionat de la SC Servicii Comerciale SRL Suceava reprezentată de inculpatul Bujorean Constantin printr-o procedură în care inculpatul Todiruţ Ioan Nicuşor şi-a încălcat atât atribuţiile de serviciu, cât şi anumite prevederi ale legislaţiei achiziţiilor publice.

Suma de 5.865.152 lei, ce a fost achitată nejustificat din bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, constituie prejudiciu provocat în dauna acestuia şi, în acelaşi timp, un folos necuvenit pentru SC Servicii Comerciale SRL reprezentată de Bujorean Constantin.

În calitate de şef al Serviciului Logistic din cadrul I.P.J. Suceava, inculpatul Teodorovici Alexa-Dumitru a creat premisele încheierii contractului fără parcurgerea etapelor legale, în sensul că a dispus întocmirea unor acte, dintre care unele retroactiv, menite să confere o notă de legalitate procedurii de achiziţie a imobilu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zece ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan. Legea merge la promulgare

Ziare.com acum o ora
Camera Deputaţilor a adoptat marți, 14 mai, decizional, proiectul de lege iniţiat de către senatorul PSD Robert Cazanciuc care prevede că şoferii prinşi băuţi sau drogaţi la volan vor rămâne 10 ani fără permis auto. Cazanciuc spune că, din momentul

Ministrul Apărării: Sistemul Patriot operaţional în România este indispensabil. Discuţia privind cedarea unei astfel de baterii către Ucraina va fi analizată în CSAT

G4Media acum o ora
Sistemul PATRIOT operaţional în România este indispensabil, iar discuţia privind cedarea unei astfel de baterii către Ucraina va fi analizată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a declarat, marţi, la Braşov, ministrul Apărării, Angel Tîlvă

UPDATE - CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER / Ordonanţa de urgenţă în ansamblul său este constituţională în raport cu criticile formulate

News.ro acum 54 minute
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Război în Ucraina, ziua 810. Ciolacu despre sistemul Patriot pentru Ucraina: am vorbit cu președintele României. Decizia, în CSAT

Press Alert acum 59 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dezvăluit marți că a discutat cu președintele României, Klaus Iohannis, despre sistemul Patriot care ar putea fi trimis în Ucraina. „Am vorbit cu președintele României, decizia va fi luată în CSAT”, a spus premierul. Decla

Evadare spectaculoasă pe o autostradă din Franţa. Un convoi a fost atacat, doi poliţişti au murit

Mediafax acum 2 ore
O evadare spectaculoasă a avut loc pe o autostradă din Franţa. Un convoi care transporta un deţinut a fost atacat pe şosea de mai multe persoane înarmate. Doi poliţişti au murit în urma luptelor, iar un deţinut a evadat.

Meciul Simonei Halep din primul tur de la Trophee Clarins, amânat pentru miercuri

News.ro acum 54 minute
Meciul Simonei Halep cu sportiva americană McCartney Kessler, din primul tur de la Trophee Clarins, a fost amânat pentru miercuri. Partida ar fi trebuit să aibă loc, marţi, dar organizatorii au amânat meciurile din cauza ploii. Deocamdată organizato

Zelenski se duce în vizită în Spania şi se va întâlni vineri cu regele

News.ro acum 29 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va veni în vizită la Madrid pe 17 mai şi se va întâlni cu regele Felipe al Spaniei, a anunţat marţi Palatul Regal într-un comunicat citat de Reuters. Monarhul va organiza o recepţie pentru Zelenski la ora lo

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român

News.ro acum 2 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei care reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sa

Premierul Ciolacu: Ca să nu am cu colegii liberali prea multe discuţii, mai ales în această perioadă, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu, ci se vor da deduceri pentru cei cu venituri mici

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Braşov, că săptămâna aceasta începe discuţiile cu partenerii sociali legal de majorarea salariilor şi impozitarea pe muncă. El a arătat că, pentru că doreşte să nu aibă cu colegii liberali prea multe dis

Ciolacu spune că Guvernul vrea să crească salariul minim la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că "intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. Prezent la Braşov, unde s-a desfăşurat o şedinţă extraordinară de Guvern, premierul a fost întrebat de jurnalişti ce se întâmplă

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

16°
mar.

6°/16°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

18°
mar.

9°/18°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

7°/20°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

20°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°