Pe scena noastra literara, ca si pe cea politica, avem, in mod categorial, doua tipuri de protagonisti: oameni cu prea mult trecut; si oameni cu prea putin. Primii au traversat, cum au putut, o epoca dramatica. Erau tineri la instalarea comunismului in Romania si aproape varstnici la caderea regimului. Stiind foarte bine, pe pielea lor, ce a insemnat "etica si echitatea socialista", ei nu pot totusi sa nu se arate perplecsi cand vad ce se intampla in jur.
Spectacolul postrevolutionar li se pare, celor mai multi dintre batranii de astazi, de neinteles. Frecandu-se la ochi, ajung sa-si aduca aminte cu nostalgie de vechiul regim, suprapus tineretii si maturitatii lor si in care exista, luminoasa, speranta zilei de dupa. Mizeria, ticalosia, cinismul capatasera un nume propriu: Ceausescu. Parea suficienta radierea acestuia, pentru ca, de la sine, lucrurile sa reintre in matca.
La antipodul oamenilor cu (prea multa) experienta de viata se afla tinerii care au facut ochi, la propriu si la figurat, dupa Revolutia din 1989. Pentru ei, tot ceea ce se intampla in prezent e cat se poate de firesc, de natural: un aer al timpului in care respira fara sa realizeze ca au mai fost si alte timpuri, cu noxe nebanuite. Dezinteresul lor pentru istoria nu indepartata, dar recenta, neracita inca, este aproape total. Privesc in jur si in fata, rareori inapoi, pentru a vedea - macar din curiozitate - cu ce a echivalat tineretea parintilor si sfarsitul bunicilor. Ceausescu fiind, in ochii lor, un personaj simpatic din reclame, un maruntel balbait care tot da din mana (nu se stie de ce, nu se stie catre cine), stanga devine cool, trendy.
Ne lipseste, din nefericire, categoria intermediara, acea clasa de mijloc inexistenta si in sfera economica ori politica. Sunt relativ putini acei intelectuali care au trait intens ambele epoci; si care, traindu-le, au cautat sa le
