Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călin Drăgan, ales să mute afacerea Coca-Cola cu câţiva paşi înainte

Publicat in Adevarul, vineri 26 ianuarie 2007 · ·

Actualul manager general în România al celebrei companii americane şi-a început cariera ca şef de depozit, acum 12 ani Drăgan a făcut primul pas în carieră în compania Coca-Cola cu

Actualul manager general în România al celebrei companii americane şi-a început cariera ca şef de depozit, acum 12 ani

Drăgan a făcut primul pas în carieră în compania Coca-Cola cu intenţia de a-şi găsi o slujbă temporară. Nu se fereşte să spună că a învăţat mult din greşeli şi recunoaşte că a beneficiat din plin de sprijinul managerilor străini veniţi să iniţieze afacerea în România. Pornit în căutarea unui job temporar, până avea să se întoarcă la un post promis de preparator la Facultatea de Mecanică Fină din Timişoara, Călin Drăgan a încercat să se angajeze la Coca-Cola ca "numărător de stocuri". Nu a reuşit. L-au angajat, în schimb, ca şef de depozit cu 30 de angajaţi în subordine. "A fost o surpriză uriaşă", mărturiseşte Drăgan. Nu ştia ce înseamnă respectivul post şi se simţea nepregătit. "I-am întrebat dacă ei cred că sunt în stare să fac acest tip de job", îşi aminteşte Drăgan, care a fost impresionat de atitudinea "extrem de pozitivă" a echipei manageriale de atunci. A acceptat pe loc oferta. Se întâmpla în 1993. Acum conduce activităţile Coca-Cola HBC România ca director general, fiind primul român care ocupă această poziţie de la intrarea companiei pe piaţa locală. Limba engleză a învăţat-o de nevoie - trebuia să comunice - mai întâi prin terminologia tehnică. După 12 ani a ajuns manager general. Din greşeli se învaţă cel mai bine Deşi a trecut şi prin traininguri, pregătirea "la locul de muncă" a fost cea mai importantă. "Învăţăm cu toţii făcând, cam acesta a fost principiul", spune directorul. A găsit însă sprijin din partea managementului. "Am avut parte la momentul respectiv şi pe tot parcursul carierei de expaţi bine intenţionaţi, bine educaţi şi extr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina

HotNews acum 10 minute
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, noteaz

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 9 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 7 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 12 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 6 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 13 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 10 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°