Anul 1989 se încheiase cumplit, scăldat în sângele Revoluţiei. Abia început, 1990 ne promitea libertate şi o democraţie despre care nu ştiam mare lucru. Atunci, într-o vreme a speranţei s-a petrecut însă un eveniment pe care nu îl mai credeam posibil: expulzarea politică a unui cetăţean român.

Ianuarie 1990: România se bucura de simpatia întregii lumi. Presa străină ne privea cu respect, convoaiele cu ajutoare soseau de peste tot. Iar mulţi români trăitori prin ţări străine îşi doreau să revină acasă. Unii, deprinşi cu eficienţa muncii capitaliste voiau să o aducă şi aici. Alţii, cunoscători ai regulilor democraţiei occidentale, visau să le aplice şi la noi. Unul dintre aceştia a fost Doru Braia. Dar, la fel ca în cazurile lui Ion Raţiu ori Radu Câmpeanu, nici ideile lui "de import" n-au fost agreate de noua putere de la Bucureşti. Cu seniorii, autorităţile au procedat subtil: i-au asmuţit contra lor pe "oamenii muncii" care le strigau, de la obraz, că "n-au mâncat salam cu soia". Lui Braia i-au închis gura mult mai simplu: l-au făcut pachet şi l-au urcat cu forţa într-un avion.

ORI NEBUN, ORI SPION!

Acum, după 20 de ani, Braia priveşte cu detaşare acel episod: "Niciodată n-am plecat de bunăvoie, ci doar obligat. Prima dată am fost expulzat de regimul comunist. A doua oară, de cel postcomunist. Am intrat în atenţia Securităţii în 1975, după ce am împrăştiat nişte manifeste prin Capitală". A fost arestat şi anchetat doi ani şi şapte luni. Timp în care a fost interogat dur de Nicolae Pleşiţă şi Ristea Priboi. De ce de Priboi, care era de la DIE? "Simplu. Opozanţii regimului erau consideraţi fie nebuni, fie spioni. Şi pentru că tatăl meu vitreg era etnic german, au decis ei că trebuie să fiu spion al nemţilor." Totul s-a încheiat la 21 septembrie 1978 când un personaj care îşi spunea "locotenent Dumitrescu" i-a spus cl