Printre amintirile care îmi stârnesc uneori un surâs este şi vocea care anunţa pe la ora 22:00, în cârciuma “Partizanul” din Clujul secolului trecut, “Ora închiderii, mă rog frumos!” şi în maghiară “Zarora, kerem szepen!”.
Printre amintirile care îmi stârnesc uneori un surâs este şi vocea care anunţa pe la ora 22:00, în cârciuma “Partizanul” din Clujul secolului trecut, “Ora închiderii, mă rog frumos!” şi în maghiară “Zarora, kerem szepen!”. Toţi cei care îşi puteau permite luxul unui coniac mic, pe atunci la preţul de doi lei şi cinzeci de bani, cât un pachet de Carpaţi fără filtru, o ignorau şi rămâneau pe locurile lor până la alte invitaţii, ceva mai puţin politicoase.
Pe atunci coniacul şi ţigările erau printre foarte puţinele, dacă nu singurele substanţe psihoactive la îndemâna oricui. Lucrurile au evoluat spectaculos, iar specialiştii în bioetică încep să fie îngrijoraţi de utilizarea unor noi substanţe, produse ale biotehnologiei. Unii, cum ar fi Leon Kass şi Francis Fukuyama, se întreabă dacă nu cumva noile, să zicem, medicamente, vor acţiona în detrimentul propriei noastre umanităţi.
Tulburat de profunzimea problemei, filozoful David Owens de la universitatea britanică Sheffield publică un articol cu titlul “Dezamăgire”, chiar la limita dintre ştiinţă şi ficţiune. Să presupunem, scrie el, că aţi început să fiţi îngrijorat în legătură cu fidelitatea partenerului (sau partenerei) de viaţă. De multe ori îndoielile vi se par total iraţionale, dar vă amintiţi unele ochiade schimbate la vreo petrecere şi vă simţiţi total nefericit. Nu vreţi sau nu vă puteţi permite să angajaţi un detectiv particular, dar aţi auzit de un nou medicament.
Bine aţi venit la farmacia viitorului, unde toate medicamentele sunt imaginare! Puteţi cere câteva tablete de Credon, pilulă care combate îndoielile. Veţi fi mai puţin suspicios, dar nu