Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valiza senzuală (cu Bellucci goală)

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 28 mai 2010 ·

Putea fi un bestseller. Are mult erotism (e drept, la limita morbidului), lascivitate vintage, marketing inteligent, şi se bucură de două semnături care ar putea vinde orice: Bettina Rheims (fiica academicianului Maurice Rheims, autoarea portretului oficial al lui Jacques Chirac) şi Serge Bramly. Dar este un antibestseller. In primul rând din cauza imaginilor excesiv de preţioase, de căutate, de chinuit culturale, şi, in al doilea, din pricina preţului prohibitiv. La noi ar fi fost accizat ca produs de lux (costă 750 de euro). Albumul "Rose, c'est Paris" (foto 6), ultima producţie a cuplului (actualmente doar profesional) amintit, este, in intenţia autorilor, un roman fotografic şi a apărut la Taschen. Este vârit intr-o valijoară cochetă, e insoţit de un DVD (cu filmul "romanului", la fel de important in economia ansamblului ca şi cartea, şi care arată, potrivit lui Branly, "tot ceea ce scapă imaginii fixe"), de un trandafir şi de alte obiecţele adunate, suprarealist sau cu anasâna, cum doriţi. Dar, cum bine spunea un comentator, mergând pe urmele lui Magritte: "Ceci n'est pas un livre, ceci n'est pas un film!" Ce pare sigur, ca gen, este doar expoziţia foto care insoţeşte romanul/film şi care este deschisă, până pe 11 iulie, la sediul Bibliotecii Naţionale a Franţei, sala Richelieu.

Monografie fotografică a unui Paris secret, şi, in acelaşi timp, lungmetraj pe suport DVD, "Rose, c'est Paris" este o operă in două formate diferite care intră in rezonanţă şi se completează. E un portret alb-negru al Oraşului Lumină, o călătorie pe urmele unor fantome celebre (André Breton, Jean Cocteau, Dali, Man Ray, Albert Cohen), inţesată de fantasme, locuri secrete, de norişori de opiu, păpuşi gonflabile, sicrie, interioare savant părăginite, catafalcuri, săbii, spade, pumnale şi lilieci impăiaţi, şi, mai ales, superbe trupuri de doamne şi domniţe, dezgolite cu sche

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul

Mediafax acum 6 ore
Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs desfăşurat în Malmo, Suedia Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul războ

VIDEO Nemo, câștigătorul Eurovision 2024, a spart trofeul pe scenă

HotNews acum 28 minute
Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a Eurovision a fostcâștigat de Nemo, reprezentantul Eleveției, care a obținut 591 de puncte, cu melodia „The Code”. Artistul a spart trofeul din sticlă la scurt timp după ce l-a primit. Nemo a spart trofeul câ

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 26 minute
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs într-o comună din Argeş

Mediafax acum o ora
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtieşti, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davideşti, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câm

Calendar ortodox, 12 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 45 minute
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului. Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum 2 ore
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron, despre invazia rusă din Ucraina: „Sper că nu va trebui să mergem la război“ VIDEO

Adevarul acum 12 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a susținut că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă dacă Moscova va străpunge liniile frontului, a declarat recent că speră că nu se va întâmpla acest lucru.

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/13°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°