Asociaţia studenţilor şi doctoranzilor români din Franţa – ADERF – şi website-ul Cafe de Roumains au lansat recent proiectul “Je suis roumaine (aussi)!”, prin care-şi propun să promoveze diversitatea comunităţii românilor din Franţa şi să lupte împotriva discriminării şi stereotipiilor cu privire la emigranţii români.
Participanţii la proiect, membri ai comunităţii românilor din Franţa, sunt invitaţi să vorbească despre propria lor experienţă, relaţiile cu instituţiile statului francez, colegii de muncă sau de şcoală etc. Printre cei care s-au aliat proiectului se numără fotograful Ovidiu Tătaru, realizatoarea de filme de scurt-metraj Sarah Taher (născută în România, din tată libanez şi mamă româncă), Andra Tonitza, ultima descendentă pe linie directă a pictorului Nicolae Tonitza (1886-1940).
De pe website-ul www.cafedesroumains.com, unde, în fiecare lună, sunt prezentate poveştile celor care se alătură proiectului “Je suis roumain (aussi)”, aflăm câteva lucruri despre povestea Andrei Tonitza şi a familiei ei. În 1989, graţie scriitorului şi filosofului Emil Cioran, prieten al familiei Tonitza, nora pictorului – Ileana – şi cei doi fii ai ei – Nicolae şi Petru – au cerut azil politic în Franţa. După o serie de tergiversări, au venit şi vizele şi, printr-un straniu concurs de împrejurări, ele au fost ridicate de la Ambasada Franţei în ziua de 21 decembrie 1989. Ileana Tonitza şi fiii ei au plecat în Franţa la scurt timp după aceea, însă nora sa, Carmen, mama Andrei, a ales să rămână în România pentru a-şi finaliza studiile universitare. Abia în 1992, cele două aveau să ajungă şi ele în Franţa. Pasionată de artă, Andra lucrează acum, cu jumătate de normă, pentru Centrul Georges Pompidou, iar unul dintre proiectele ei este acela de a organiza la Paris şi în alte capitale europene o expoziţie de anvergură cu lucrările străbunicului ei, pitorul Nicol
