Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regus vrea sa ajunga la 15 centre de birouri flexibile in intreaga tara in urmatorii ani

Publicat in Wall-Street.ro, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Din planul investitional al companiei fac parte alte sapte locatii noi in Bucuresti si inca trei in provincie.

“Ne-am propus ca pana in 2018 sa ajungem la 15 unitati de birouri flexibile la nivelul intregii tari, sapte dintre acestea urmand sa fie in Capitala, in timp ce restul de trei in orasele mari precum Timisoara, Cluj sau Brasov. Investitia necesara in dezvoltarea unui astfel de spatiu poate necesita investitii de cateva sute de mii de euro”, a declarat Ramona Iacob (foto), director national Regus pentru Romania.

Compania detine in prezent patru astfel de spatii de birouri flexibile in Capitala, cea mai recenta fiind investitia intr-un spatiu de birouri cu o suprafata de 1250 mp, la etajul al treilea din cladirea Gharles de Gaulle Plaza, din zona Aviatorilor.

In noua unitate sunt disponibile circa 130 de posturi de lucru, 49 de birouri si trei sali de sedinta, iar pana acum a fost preinchiriat aproape in totalitate.

Reprezentantul companiei a precizat ca principalele domenii interesate de astfel de spatii de birouri sunt cele care activeaza in domeniul IT, avocatura, firme de software si outsourcing, firme de consultanta, petrol si gaze sau mici intreprinzatori.

“Printre clientii nostri se numara companii precum Google, Exxon Mobil, PeliFilip si multe alte grupuri din domenii variate. Chiria intr-un astfel de spatiu variaza in functie de spatiul solicitat, iar preturile pornesc de la 12 euro pe luna – pentru acces doar in spatiile Lounge dedicate socializarii – si pot ajunge si la 2.000 de euro pe luna”, a mai spus Iacob, care a precizat ca in prezent aproximativ un sfert din spatiile a caror chirie este cea mai ridicata sunt ocupate.

Citeste si:Scuta, JLL: Negociem inchirierea a 7.000 mp de birouri cu companii noi, care au ales Romania in defavoarea altor tari din CEETopul zonelor cu cele mai multe vile pentru birouriMu

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum o ora
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ciucă: Instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei / Ne e teamă că se şubrezeşte democraţia şi că ne sunt atacate valorile? Păi să le apărăm!

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la evenimentul de lansare a candidaţilor liberali din judeţul Mureş, că instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei. El

Nicuşor Dan, despre o anchetă a DNA în urma unor sesizări a candidatului AUR la Primărie: „Acum patru ani vreo 10 parlamentari PSD mi-au făcut o plângere, acum opt ani a fost cu Soros”

HotNews acum 29 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a explicat vineri seară, referilor la faptul că DNA ar fi început urmărirea penală în cazul său, în urma unor sesizări făcute de Mihai Enache, candidatul AUR la PMB, că decizia procurorilor anticorupţie e „o chestiune

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 3 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Un polițist de frontieră din Ucraina a împușcat în cap un bărbat ce încerca să fugă în România

HotNews acum 3 ore
Autorităţile ucrainene au arestat un membru al Gărzii de Frontieră pentru uciderea cu un foc de armă a unui bărbat în vârstă de 39 de ani care încerca să treacă ilegal graniţa către România, a anunţat vineri Biroul de Stat de Investigaţii din Ucrain

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 10 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum o ora
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

17°
vin.

8°/20°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°