Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce se spărie Gâdea-puiu-mic de Băsescu cel fioros

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 5 aprilie 2011 ·

Ştiţi că Mihai Gâdea n-a îndrăznit niciodată să ceară un interviu faţă-în-faţă lui Băsescu? Doar el şi diktatorul, faţă în faţă? Băsescu s-a oferit de mai multe ori să stea în acelaşi studio cu întâiul cărător al oliţei de noapte a lui Felix. Refuz pe toată linia.

Ultima oară, acum două sau trei săptămâni, Antena 3 a respins un interviu despre situaţia din Libia. Dar, potrivit celor afirmate de Sorina Matei, fosta şefă a secţiei politic a Antenei 3, şi în campania electorală Gâdea a fugit de o confruntare cu cel pe care-l toacă în absenţă, seară de seară, de peste şase ani de zile.

Mihai Gâdea ar fi vrut un interviu cu Băsescu, dar numai dacă îi avea alături pe pitbullii Badea şi Ciutacu. Iar în privinţa lui Ciutacu, eu unul aş avea nişte semne de întrebare. Niciodată nu vei şti dacă nu o şterge când treaba merge prost. M-am împiedicat zilele acestea de transcrierea interviului pe care Ciutacu i l-a luat Elenei Băsescu, înainte de alegerile pentru Parlamentul European. O şuşanea de Dorobanţi, care mirosea a şmen.

Şi "Evenimentul zilei" şi probabil şi alte publicaţii i-au cerut, atunci, interviuri Elenei Băsescu, dar ea a ales "tonomatul cu euro". Ştia ea de ce. Cei doi s-au firtisit, s-au tutuit (ceea ce nu este doar o lipsă de respect pentru public, dar arată că realizatorul a cedat controlul), iar preşedintele României ajunsese "taică-tu". Cea mai dură dispută a avut loc atunci când Ciutacu i-a cerut imperativ invitatei (care încerca să păstreze decenţa) să-l ia la per tu. Aşa că, dacă aş fi în locul lui Gâdea, nu m-aş duce la interviu cu familia Băsescu având alături un chelner care nu ştii când îţi scuipă în ciorbă.

Adevărul este că Gâdea face pe cocoşul de luptă doar atunci când nu-l contrazice nimeni. El este un pui crescut şi hrănit în incubatoarele lui Dan Voiculescu. Omul se teme să iasă din cuşcă, pentru că nu a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 31 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum o ora
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 44 minute
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0. Clujenii au jucat prost dar au învins

NapocaNews acum 35 minute
Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a fazei play-off a Superligii de fotbal, scrie Agerpres. Unicul gol al partidei a fost reuşit de Daniel Bîrligea (

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 8 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 13 ore
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 9 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 44 minute
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 12 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

2°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°