Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HBO propune un serial 100% românesc

Publicat in Jurnalul, joi 25 noiembrie 2010 ·

Marcel Iureş şi Maria Dinulescu, protagonişti în serialul românesc, realizat de HBO, “În derivă” / Foto: HBO Mai sunt numai câteva zile până la lansarea primului serial de ficţiune produs de HBO integral în România. Începutul lunii decembrie va însemna totodată debutul unui serial care va ţine publicul autohton conectat, cinci zile pe săptămână, timp de nouă săptămâni – pe scurt, un total de 45 de episoade.

“În derivă” se concentrează pe una dintre caracteristicile societăţii moderne, şedinţa de terapie, văzută prin ochii unui psihoterapeut de elită. Fiecare episod din cele 45 ale serialului se axează pe câte o sesiune de terapie – patru şedinţe individuale între psihoterapeut şi pacienţii săi, urmate de câte un episod săptămânal în care personajul principal îşi vizitează propriul terapeut. Marcel Iureş interpretează rolul principal – cel al psihoterapeutului al cărui univers profesional şi personal pare să se destrame săptămână de săptămână şi care este nevoit, la rândul lui, să ceară consiliere. Celelalte roluri sunt interpretate de Maria Dinulescu, Vlad Zamfirescu, Maria Mitu, Bogdan Dumitrache, Andreea Bibiri, Gabriela Butuc şi Tamara Creţulescu.

Astfel, în fiecare luni, Nora, o femeie atrăgătoare şi inteligentă, vine la Andrei şi încearcă să-şi pună ordine în viaţă. Nora este interpretată de Maria Dinulescu, celebră pentru rolurile din “California Dreamin’” şi “Pescuit sportiv”, care i-a adus premii de interpretare la Salonic şi Buenos Aires. Pacientul de marţi este Victor, ofiţer în trupele speciale, un bărbat arogant, care se consideră deasupra tuturor. Victor este interpretat de Vlad Zamfirescu, actor la Teatrul “Bulandra”, remarcat la cinema în “Italiencele” şi “Restul e tăcere”. Diana este o tânără gimnastă care a suferit un accident şi vine în fiecare miercuri la Andrei pentru o evaluare psihologică. Diana este interpretată de Maria Mitu. Joia e

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri principale din ţară / Aglomeraţie la intrarea în Capitală

News.ro acum 39 minute
Centrul Infotrafic anunţă că, miercuri dimineaţă, se circulă în condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri principale din ţară. De asemenea, este aglomeraţie la intrarea în Capitală. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române infor

Ministrul Securităţii Publice din Vietnam, ales în funcţia de preşedinte al ţării / Decizia ar putea pune capăt temporar la două luni de turbulenţe politice accentuate

News.ro acum 31 minute
Parlamentul vietnamez l-a ales, miercuri, pe ministrul Securităţii Publice, To Lam, în funcţia de preşedinte al statului, într-o mişcare pe care analiştii o văd ca pe o "piatră de temelie" pentru ca Lam să candideze mai târziu la funcţia de şef al P

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 7 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 12 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 13 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 12 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Ministrul Apărării, despre bruiajul ruşilor: Ne preocupă, nu ne dorim aşa ceva, monitorizăm, dar este felul în Rusia se comportă în regiune de multă vreme

News.ro acum 7 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în legătură cu bruiajul efectuat de ruşi, că România este preocupată de această chestiune şi o monitorizează. ”Este felul în care Rusia se comportă în regiune nu de acum, ci de mai multă vreme”, a adăugat

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°