De o vreme, cam de când din toamna de la noi pleacă spre „zări de soare pline“ migratoarele înaripate, în oraşul de pe Dâmboviţa poposesc la răstimp de seară alt soi de păsări, un pic cam prea obosite de lunga cale de sub cerul lumii de cântec, păsări-stele dintre cântătoarele inimitabile care au luminat cu strălucirea lor scene de concert legendare. Şi-a fost, în seara de 4 decembrie 2011, la Sala Palatului din Bucureşti, Nana Mouskouri şi orchestra sa formată din cinci instrumentişti italo-franco-eleni, într-un recital în care, omagiu desăvârşit adus ţării sale, a predominat muzica grecească. Erau acolo măslinii seculari, cerul şi marea de un albastru în care să se înveşmânteze toţi zeii din Olimp, sirtaki cât să pleznească din vibraţie corzile ghitarelor, erau şi Les feuilles mortes din cântul lui Prevert pus pe muzică de românul Vladimir Cosma: „Tu vois, je n’ai pas oublié… C’est une chanson qui nous ressemble…“, era şi Only-ul, şi I Have A Dream, şi corul robilor cu dream-ul lor de libertate, er Publicitate au, da, peste cinci decenii de cântec trimis către lume şi, prin cele mai bine de patru sute de milioane de discuri în care au fost imprimate, mai mult de 1.500 de cântece dintr-un repertoriu ce totalizează 450 de albume, cântece „rostite“ în 15 limbi, cât să fie înţelese de orice trăitor de pe Pământ. La Bucureşti, pe scena „traversată“ de dâre de lumini – roşii, albastre, galbene, verzi, argintii, în acorduri instrumentale tipic greceşti, şi-a făcut apariţia cântăreaţa într-o superbă rochie albă, de o eleganţă desăvârşită, simbol al frumuseţii greceşti. Economie de gesturi. Din când în când, ca într-un dialog cu infinitul, mâna ei desenând în aer zboruri, închinare, urma unei întrebări, zvâcnetul sufletului în trupul prea slab cât să-l cuprindă… Pe scena invadată de flori – un superb buchet de trandafiri albi, ca o năframă de dor de obârşii. Apl