Vorbeam, mai demult, despre moda paranormalo-transcendentă în filmele americane. Fuseseră o serie de pelicule în care se căuta altceva, în care limitele banale ale poveştilor cu happy-end trebuiau neapărat depăşite şi în care lumea cealaltă era aproape la fel de prezentă ca lumea de aici, deşi naiv explicată. Mai recent, se poate observa o altă tendinţă de depăşire a condiţiei cotidiene: încercarea de găsire a adevăratei identităţi, prin asta înţelegîndu-se nu cea aparentă, la îndemînă, ci una îngropată pe sub straturi, perturbatoare, de civilizaţie, şi care poate ieşi la iveală numai printr-o călătorie iniţiatică. Aşa s-a întîmplat, la un prim nivel, cu eroul unui film uşurel, "Cîinii zăpezii" (în regia lui Brian Levant, cu Cuba Gooding jr.): un dentist de succes din California îşi descoperă o moştenire şi un tată tocmai în Alaska. Acolo, evident, trebuie să se iniţieze în tainele bărbăteşti ale condusului de sănii cu cîini; dar şi ale traiului la limita supravieţuirii, fără mult - iubitele atuuri ale civilizaţiei. Frigul, se pare, are, în acest film, ca şi-n următorul despre care voi pomeni, un rol purificator, părînd a fi singura modalitate de a transcende dincolo de învelişurile superficiale. Societatea de consum este văzută ca un obstacol în calea descoperirii adevăratei identităţi, şi numai prin desprinderea din cocoloşirea ei călduţă poţi avea acces la lucrurile "adevărate". Ceea ce în "Cîinii zăpezii" era prezentat facil şi glumeţ, în "Ştiri de acasă" (regia Lasse Hallstrom, cu Kevin Spacey, Kate Blanchett, Juliane Moore) capătă un ton grav, dramatic chiar. Dacă dentistul din "Cîinii zăpezii" era un "tip de succes" în superficialul său L.A., eroul interpretat de Kevin Spacey era un ratat în cel mai american sens al cuvîntului: singur, cu un copil, şi cu o meserie cu o titulatură incredibilă - amestecător de cerneluri la un ziar. Dus de mătuşa lui, des