Ca şi cînd România n-ar avea destule probleme, n-ar avea şomaj, nici sărăcie, nici corupţie, ca şi cînd educaţia şi cultura n-ar fi lăsate de izbelişte, ca şi cînd criza nici n-ar exista, politicienii noştri s-au hotărît că avem nevoie şi de o criză politică, una care să fie neapărat subiect de breaking news. Cade-nu-cade guvernul? A căzut guvernul. Dar n-a fost destul. A început joaca de-a premierul meu, ba al meu. Ca nişte primadone orgolioase, partidele politice au trecut de la criza financiară şi politică la criza de orgolii. Băsescu s-a cutremurat de lipsa de respect a lui Johannis, care nu a stat de vorba cu el. Cum, vizita la palat n-a avut loc? Cum, nu i s-a făcut nici un pic de curte, măcar aşa de ochii lumii? Atunci, Klaus Johannis nu este premierul meu. Punct. Îl aleg pe Lucian Croitoru. Opoziţia l-a susţinut pe Klaus Johannis, şi-a vrut şi ea premierul ei. Cum s-ar fi putut altfel? Să rămînă mai prejos? Peste putinţă! Această criză de orgolii dovedeşte inconştienţă şi dezinteres faţă de România. E limpede că politicienii n-au nevoie de România, nici de românii care i-au ales, în speranţa că se vor ocupa de problemele ţării şi că le va fi mai bine.
De cîteva zile asistăm la spectacole mediatice din cele mai jenante, în care politicienii se terfelesc unii pe alţii. Toată lumea îşi dă cu părerea, construieşte scenarii peste scenarii. Care mai de care se dă în stambă la televizor, ca şi cînd nu ne ajungeau talk-show-urile de doi bani, cu arătatul desuurilor. Îţi vine să te duci şi să le spui: „Hei, oameni buni, aţi auzit de România şi de români?“. Dar te opreşti stînjenit, pentru că nu te-ar auzi. România lor nu este reală, ci e doar o tablă de şah. Noi nu existăm, sîntem doar nişte pioni care-i ajută să se îmbogăţească şi să-şi hrănească egourile. Dar ce se ascunde în spatele acestei crize de orgolii? Ciolaniada. Moţiunea de cenzură a trecu
