Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muncitorii de la IAR Ghimbav se află în şomaj tehnic

Publicat in Jurnalul, marți 27 ianuarie 2009 ·

Cei 900 de salariaţi de la IAR Ghimbav s-au aflat în luna ianuarie în şomaj tehnic din lipsă de comenzi, a declarat astăzi liderul de sindicat Arpad Şuba, care a precizat că situaţia este destul de complicată având în vedere statutul societăţii."Dacă nu vor fi comenzi în continuare, nu ar fi exclus ca societatea să se închidă. Vom vedea când revenim la lucru săptămâna viitoare", a subliniat Şuba Arpad.

"De treisprezece ani ne tot privatizăm, dar fără niciun rezultat. Cine mai are curajul să vină să încheie contracte cu noi, dacă nu se ştie ce se întâmplă cu societatea? Uzina a trecut la începutul acestui an din subordinea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în cea a Ministerului Economiei. Poate noul Guvern să întreprindă ceva cu această uzină", a spus liderul de sindicat, citat de Agerpres. Şuba a precizat că, deocamdată, nu s-a discutat despre eventuale disponibilizări, dar nu se ştie ce se va întâmpla mai departe, din moment se societatea nu are comenzi.

Din cei 900 de salariaţi, 100 au lucrat pe parcursul lunii ianuarie la finalizarea unor comenzi şi la secţia întreţinere. În ultimele trei luni, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a purtat negocieri cu o firmă din Cehia pentru privatizarea IAR Ghimbav, dar în cursul acestei luni a anunţat că s-a renunţat la discuţiile cu firma cehă. Şi uzina Electroprecizia Săcele are probleme cu producţia. Directorul general al societăţii, Constantin Zavarache, a precizat că, faţă de luna septembrie 2008, când au avut comenzi pentru 45.000 de motoare electrice, în luna ianuarie au existat comenzi doar pentru 20.000 de bucăţi. "Ne punem problema să trecem, luna viitoare, la disponibilizări. Din cei 1.500 de salariaţi, să disponibilizăm pentru început 400. Vom face o serie de analize în societate şi vom lua mai multe decizii", a spus directorul general de la Electropr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 56 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cutremur cu magnitudinea 4 în judeţul Buzău

Mediafax acum 42 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 12.53 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 4 şi s-a produs la adâncimea de 110 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşe

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 43 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 54 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

Iohannis, întrebat despre posibila escaladare a conflictului din Ucraina: Din toate informaţiile pe care le am eu, pot spune că România este o ţară sigură. Românii nu trebuie să se teamă

News.ro acum 38 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri la Zărneşti, întrebat dacă posibile scenarii de escaladare a conflictului din Ucraina şi dacă există vreo ameninţare directă la ţara noastră, că din toate informaţiile pe care le are, poate spune că R

DOLIU în lumea politică / A murit Daniel Olteanu, fost președinte ALDE

Gandul acum o ora
Politicianul Daniel Olteanu, fost deputat ALDE și prefect al județului Vaslui, s-a stins din viață, marți seara, după o luptă grea cu o boală necruțătoare. Daniel Olteanu a fost în comă timp de mai multe zile. Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi d

Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest

Mediafax acum 48 minute
„Gabriel şi ghidul său Sherpa au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniştii. Dar Gabriel nu s-a trezit în următoarea normă", a declarat Mohan Lamsal, propritearul compania ce organzia expediţia, pentru Everest

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°