Nu vreau să mă amestec în cazul Adrian Marino. De ce? Pentru că pur şi simplu mi-e frică. Aici am ajuns în cultura românească. Sursa: Mediafax
Mi-e frică să-mi vâr mâna în viespar. Nu pot lupta cu grupurile ideologice organizate. Ştiu foarte bine că negrul este negru şi albul este alb în cultura română de azi numai dacă acest lucru convine.
Dacă ai destulă putere financiară şi destul fanatism, albul se preface- n negru cât ai clipi din ochi, şi vai de cei care şi-au păstrat privirea limpede. Nu ştiu, nu mă interesează, n-am văzut şi n-am auzit - iată ce spun zilnic dacă sunt întrebat ce se întâmplă. Aici am ajuns.
Deci, nu ştiu dacă Marino a colaborat cu Securitatea, nu ştiu şi nici nu mă interesează. Dar e şi acesta un prilej să ne întoarcem la vechile întrebări şi nelinişti legate de trecutul nostru, al celor care şiau trăit mai mult de jumătate din viaţă în regimul comunist, careau interferat cu el, care i-au suportat uriaşa presiune, care i-au supravieţuit în cele din urmă în mod miraculos.
Se spune: comunismul a fost criminal. Da, e adevărat, nu în primul rând prin faptul că a ucis oameni (a şi ucis, mai mulţi încă decât se crede), ci prin faptul că a modificat conştiinţe. Că a săpat la rădăcina noţiunii înseşi de umanitate. Că a silit milioane de oameni să renunţe la onoare, demnitate, curaj, stimă de sine ca să-şi poată hrăni copiii, ca să-şi poată duce zilele mai departe. Căci omenirea nu este, în general, o populaţie de eroi, ci una de supravieţuitori, iar acest fapt este cu atât mai valabil în regimurile de teroare.
Oamenii mărunţi şi-au dus zilele adaptându-se la sistem, intrând în reţelele de supra vieţuire cotidiană bazată pe mici servicii reciproce, pe mica mită, pe bacşişuri, pe influenţă. Cei mai mulţi nu şi-au mai putut permite să aibă păreri, principii sau fermitate morală. Securitatea era p
