Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REZULTATE TITULARIZARE 2013. Candidaţii află dacă prind un loc de muncă pe perioadă nedeterminată

Publicat in Adevarul, luni 5 august 2013 ·

Primele rezultate la examenul scris de titularizare se afişează luni, 5 august, în fiecare centru de examen, dar şi pe titularizare.edu.ro. Contestaţiile se înregistrează în perioada 5-6 august la sediiul IŞJ Alba, iar notele finale vor fi publicate două zile mai târziu.

Un număr de 500 de candidaţi din Alba vor afla luni, 5 august, notele obţinute la concursul de titularizare de săptămâna trecută.Concurenţa nu a fost de neglijat, dacă luăm în calcul faptul că au fost scoase la concurs doar 92 de catedre care permit angajarea pe o perioadă nedeterminată.

Condiţia pentru un post titularizabil: minimum nota 7

Pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2013, în Alba au fost publicate 553 de posturi /catedre vacante pentru angajarea în învăţământul preuniversitar. Cele mai multe se adreseazaă învăţătoarelor şi educatoarelor. Doar un număr de 93 permit încadrarea pe perioadă nedeterminată.

La examenul de săptămâna trecută, s-au prezentat 500 de candidaţi. Contracte de muncă pe pe perioadă nedeterminată (titularizare), vor semna doar cei care au luat minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului.

Şanse de suplinire au cei care au obţinut minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului, explică reprezentanţii ministerului.Rezultatele sunt afişate pe pagina oficială a Inspectoratului Şcolar Alba

Calendar titularizare 2013

5 - 6 august 2013 - Înregistrarea contestaţiilor la inspectoratele şcolare şi transmiterea acestora la centrele de evaluare

7 august 2013 - Rezolvarea contestaţiilor

8 august 2013 - Afişarea rezultatelor finale

9 august 2013 - Etapa I de repartizare - pentru angajare pe perioadă nedetermin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mișcarea făcută de fugarul Paul al României, după ce a fost prins în Malta. Șansele să fie eliberat pe cauțiune

Ziare.com acum 37 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri, 3 mai, se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis au

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 26 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din Vâlcea. Zona a fost cercetată de urgență

Ziare.com acum 24 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită joi, 2 mai, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti. Descoperirea a fost făcută joi, într-o curte

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 27 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°