Administraţia Bazinală de Ape „Prut – Bârlad” a recepţionat, ieri, lucrările de regularizare a râului Bahlui, după 36 de luni de la semnarea contractului cu firma SC Dimar. La conferinţa de presă organizată de directorul ABAPB au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Cristian Adomniţei, directorul Apavital Ion Toma, reprezentanţi ai constructorului şi ai proiectantului şi din partea Organismului de Management POS-Mediu.
„Sunt încântat de finalizarea acestui proiect, numit şi «Bahlui I», o lucrare extrem de importantă, şi îmi exprim dorinţa de a reuşi să obţinem cât mai repede finanţare pentru a doua etapă a proiectului, «Bahlui II», ce urmăreşte amenajarea turistică a râului. De această a doua etapă suntem responsabili noi şi Primăria Iaşi, care a preluat şi lidershipul acestui proiect. Trebuie să îl felicit pe domnul director ABA Prut Bârlad, domnul Creţu (n.r. – directorul companiei), pentru că a avut un ochi vigilent şi a fost foarte eficient”, a declarat Adomniţei. Din partea constructorului, directorul Dimar, şi-a amintit de vremurile studenţiei de la Iaşi, el fiind absolvent al Facultăţii Hidrotehnice din Iaşi. „Spun Doamne-ajută şi bine că s-a terminat. A fost ca un examen pentru mine, care am absolvit aici acum 30 de ani, în faţa foştilor mei profesori. Mă bucur că nu am dezamăgit şi am reuşit să trec această «restanţă din prima»”, a comentat Iulian Drăgunoiu. După conferinţa de presă, comisia de recepţie a lucrărilor a efectuat o vizită la Podul Galben din zona Tudor Vladimirescu unde au tăiat panglica de recepţionare a lucrărilor. Obiectivul de investiţii este parte a proiectului „Lucrări pentru reducerea riscului la inundaţii în bazinul hidrografic Prut – Bârlad". Finanţarea acestuia, în valoare de peste 31,6 milioane lei, s-a efectuat în cadrul Axei Prioritare 5 – POS Mediu, din care 82,04% din fonduri europene.
Reg