Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ilie meserie, Tănase de vis! Steaua - Maccabi Haifa 4-2! PRIMA victorie românească pe Arena Naţională

Publicat in Pro Sport, joi 3 noiembrie 2011 ·

Obligat la improvizaţii, antrenorul Stelei a mutat câştigător într-un meci în care a pierdut doi titulari în prima jumătate de oră. Decarul a făcut cel mai tare meci al său

Ce aveţi alături, în caseta tehnică, e doar pentru statistici. Aşezarea iniţială, valabilă doar două minute şi ceva, până la accidentarea lui Gardoş. Ce face Ilie? Cum adică, e simplu ce face, îl bagă pe Mustaţă în dreapta, pe noul idol Martinovic în centru şi cu asta basta, vorba lojei. Ei bine, nu! Ilie a gândit mai complex. L-a băgat pe Rusescu, l-a tras pe Brandan fundaş central, l-a adus pe Dodel lângă Bourceanu, l-a trimis pe Rusescu în stânga. Dar mai bine notaţi: STANCA - MARTINOVIC, GERALDO, BRANDAN, LATOVLEVICI- BOURCEANU, TĂNASE - M. COSTEA, TATU, RUSESCU-FL. COSTEA. De fapt asta a fost distribuţia, de vreme ce ea şi-a intrat în rol când încă dinspre Socului continuau să vină mii de oameni.

Cădeau ca spicele

Noul modul s-a dus peste Maccabi cu arme şi bagaje, cu dorinţă de revanşă pentru acel 5-0 răvăşitor ca un seism. Avem corner de pe dreapta? Avem, Nilă fusese blocat! Cine bate? Brandan! Naiba a mai văzut stoper să execute cornerele. Dar ce altceva să faci când ai doar doi stângaci pe teren? Pui stoperul şi gata! Iar Pablo a bătut perfect, pe fruntea lui Tatu, care le ajungea la umeri stoperilor verzi şi tabela s-a mişcat prima dată.

Nilă, adică Mihai, a tratat superficial o fază la 16 metri în care trebuia să facă stop, nu să dea din prima. Apoi, în minutul 26 a ieşit şi Tatu. Nu-i cam mult? Nu, a intrat Nikolici, dar pe postul lui Tatu, în spatele lui Florin. Dar n-am avut timp să gândim prea mult tactic în înaltul tribunei, pentru că Florin şi-a spălat toate păcatele, prinzând un colţ lung de poveste (28) din afara careului, făcând 2-0 şi apoi aruncându-se în braţele lui Ilie ca un copil care ia o notă bună după ce tac-su l-a prims fumând.

Dela extaz

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 5 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum o ora
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 4 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum 53 minute
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Kosovo respinge condițiile de aderare la Consiliul Europei. Autonomia sârbilor este motivul disputei

HotNews acum 21 minute
Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă, transmite AFP, preluată de Agerpres. Premierul din Kosovo

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum o ora
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

16°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°