Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima Casă 2, cu probleme noi

Publicat in GAZETA de SUD, marți 23 februarie 2010 ·

Cererile pentru locuinţe noi prin programul Prima Casă 2 se lasă aşteptate, pentru că oamenii trebuie să se încadreze la anumite venituri, sunt de părere bancherii. „Nici nu vor fi cereri!“, spun cei din imobiliare. Pentru un credit pentru Prima Casă 2, ratele pot fi de 450-460 de euro pe lună (la credite pe 20 de ani), iar veniturile trebuie să fie cel puţin duble.

Prima Casă 2 a pornit lent în provincie, în sensul că unele dintre cele mai mari bănci nu au primit, la nivel local, cereri pentru credite destinate construirii de locuinţe. Ori scopul părţii a doua a programului Prima Casă este acela ca statul să încurajeze construirea de locuinţe noi. Potrivit variantei secunde a programului, cine doreşte să cumpere o locuinţă veche sau una începută deja va primi garanţii de la stat de maximum 60.000 de euro. Cei care doresc o casă nouă, neîncepută, pot primi garanţii de la stat de până la 70.000 de euro, iar solicitanţii care se asociază pentru a ridica împreună o locuinţă primesc garanţii de până la 75.000 de euro. Guvernul a modificat actul normativ al programului Prima Casă în ideea că va fi stimulată achiziţionarea de locuinţe noi. Garanţia de la stat se acordă prin intermediul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), care percepe un comision anual de la persoanele care îşi iau locuinţă prin acest program. În timp ce unii jucători din piaţă susţin că vor exista cereri în funcţie de buzunarul fiecăruia, lucrătorii din imobiliare sunt sceptici când vine vorba despre locuinţele noi care ar putea fi construite prin acest program guvernamental.

Cereri doar pentru case vechi

Anul trecut, FNGCIMM a acordat garanţii pentru 14.000 de familii, în valoare de aproximativ 600 de milioane de euro, iar cele mai multe case astfel cumpărate au fost cele vechi. Totuşi, deşi programul în varianta îmbunătăţită a fost

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 3 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum o ora
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 2 ore
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum o ora
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România

Mediafax acum o ora
Şeful Executivului a găzduit luni şi ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Qatar, parafat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementar

Gabriela Firea: Construim Spitalul Metropolitan, după câştigarea alegerilor pentru Primăria Generală

News.ro acum o ora
Starea sistemului de sănătate din România este departe de a fi perfectă, dar se îmbunătăţeşte cu implicarea autorităţilor locale, a afirmat Gabriela Firea. Candidata PSD la Primăria Capitalei a mai spus că sunt destul exemple de bune practici în ult

UPDATE - Navă scufundată în Marea Neagră - Parchetul Curţii de Apel Constanţa: Accidentul de la Sfântu Gheorghe, produs în urma coliziunii a două nave / Cercetările vizează distrugerea unei nave şi părăsirea locului accidentului

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Parchetului Curţii de Apel Constanţa au anunţat că scufundarea unei nave suib pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, s-a produs în urma coliziunii cu o altă navă, care se află în portul bulgăresc Varna. M

Apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi, relansat

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale relansează apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi. Bugetul total este de peste 25 de milioane de euro. Banii pot fi accesaţi de autorităţile locale.

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

13°/20°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

24°
lun.

15°/24°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°