Deputaţii minorităţilor naţionale se vor abţine la votarea moţiunii de cenzură iniţiate de PSD+PC, a declarat, luni, pentru Agerpres, liderul grupului minorităţilor altele decât cea maghiară, Varujan Pambuccian.
"Vom fi prezenţi în sală, dar ne vom abţine la votarea moţiunii", a spus Pambuccian. Decizia a fost luată în şedinţa de grup a minorităţilor naţionale, care s-a desfăşurat, luni, la Parlament. Plenul reunit al Parlamentului va dezbate marţi, începând cu ora 10,00, moţiunea de cenzură "Opriţi genocidul social", iniţiată de parlamentarii PSD+PC.