Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariul minim s-a făcut 440 de lei

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 19 ianuarie 2007 ·

Negocierile dintre sindicate şi patronat au dus la creşterea salariului minim brut. Valoarea acestuia, care a fost adoptată de către Ministerul Muncii prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, înregistrat cu numărul 2895/29.12.2006, este de 440 de lei. Indexarea salarială negociată îi va bucura numai pe angajaţii din sectorul privat. Bugetarii vor rămâne în continuare cu valoarea salariului minim garantat stabilită anul trecut - care a intrat în vigoare anul acesta - de 390 de lei. „Iniţial, s-a emis o Hotărâre de Guvern prin care s-a stabilit salariul la 390. Între timp a apărut şi contractul colectiv la nivel naţional care are prevăzut un salariu de 440 de lei. Această prevedere legală se aplică tuturor salariaţilor din mediul privat. În lipsa unui alt contract colectiv, salariul minim se stabileşte la nivel naţional. Dacă există totuşi un contract colectiv la nivel de ramură, sau la oricare alt nivel, valoarea salariului minim stabilită prin acesta nu poate fi mai mică decât cea stabilită prin contract la nivel naţional”, a declarat jr. Rozalia Fechete (foto), inspector şef adjunct pe Relaţii de Muncă.

Modificările cuantumurilor pentru angajaţii încadraţi cu salariul minim vor trebui să fie operate de către angajatori în luna februarie, când se depun ştatele de plată pentru ianuarie. „Angajatorii au fost informaţi despre modificare. Cei care acum angajează salariaţi trebuie să-i încadreze cu noul cuantum dacă le acordă salariul minim. Cei care au deja salariaţi trebuie să anexeze o decizie colectivă prin care să pună în aplicare prevederile Contractului colectiv la nivel naţional. Cu ocazia depunerii statelor de plată în februarie, pentru luna ianuarie, noi vom verifica dacă s-au respectat aceste prevederi”, a precizat Fekete. În conformitate cu noul cuantum al salariului minim, salariul mediu pe economie este de 1.270 de le

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

UPDATE- Vladimir Putin preia pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început, iar protocolul va avea "anumite nuanţe", potrivit Kremlinului. La Moscova e lapoviţă - FOTO

News.ro acum 14 minute
Vladimir Putin va prelua marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă urmând să aibă loc la Kremlin la ora prânzului, dar protocolul obişnuit va avea "anumite nuanţe" care nu au fost dezvăluite, relatează agenţia TAS

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum 59 minute
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum 8 minute
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe podul care traversează Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari

Ziare.com acum 28 minute
Un bărbat a murit, marţi, 7 mai, în judeţul Constanţa, după ce a căzut de la aproximativ 25 de metri, de pe podul care trece peste Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, în oraşul Ovidiu. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenț

Încă opt intersecţii au fost integrate în sistemul de management al traficului

Mediafax acum o ora
„ Am integrat opt noi intersecţii în sistemul de management al traficului. Primăria Capitalei, prin Administraţia Străzilor Bucureşti, a finalizat lucrările de modernizare şi integrare în BTMS pentru semafoarele de pe axa Bd. Camil Ressu - Bd. Theod

Handbal masculin: Dublu câștigător al Champions League, transferat la Dinamo de la Barcelona

HotNews acum 40 minute
Echipa de handbal masculin a celor de la Dinamo București a anunțat marți transferul brazilianului Haniel Langaro. În vârstă de 29 de ani, interul stânga a cucerit de-a lungul carierei două trofee EHF Champions League alături de Barcelona. Haniel La

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum 7 minute
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Alertă de inundaţii în România. Râuri din 12 judeţe, sub Cod galben până la miezul nopţii

Mediafax acum 14 minute
Sunt vizate râuri din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa,Buzău, Suceava, Neamţ, Harghita, Bacău, Botoşani şi Iaşi. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare

Vremea

București
acum

25°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

23°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°