Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De astăzi stegarii pornesc din nou la drum

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 10 ianuarie 2011 ·

După o binemeritată vacanţă hibernală de cinci săptămâni, stegarii se întorc de astăzi la treabă, pentru pregătirea sezonului de primăvară, în care mai sunt de disputat 16 partide ale returului. Galben-negrii se reunesc astăzi la Stadionul Silviu Ploieşteanu, dar de data aceasta cu un nou antrenor principal, Antonio Conceicao, cunoscut pe când evolua pe banca tehnică a campioanei în exerciţiu, CFR Cluj.

Să facem un remember a ceea ce a însemnat prima parte a ediţiei a 93-a pentru formaţia de la poalele Tâmpei, la a treia ediţie de la revenirea din liga secundă.

Un nou început

pentru stegari

Încă nu se încheiase ediţia a 92-a a campionatului primei ligi în care stegarii au ocupat pentru a doua oară consecutiv un loc IX, un loc sub nivelul echipei, considerat de mulţi specialişti şi apele erau tulburi. Majoritatea jucătorilor se aflau la final de contract iar preşedintele clubului, Dinu Gheorghe oscila între plecarea la Bucureşti de unde a venit sub Tâmpa, la Rapid sau de a continua la Braşov. Până la urmă primul care a plecat a fost preşedintele Dinu Gheorghe. Antrenorului Viorel Moldovan nu i s-a propus prelungirea contractului.

Pe rând au plecat jucători care au fi putut forma o echipă cu rezerve cu tot. Octavian Abrudan la Steaua, Cătătlin Munteanu s-a reîntors la Dinamo, Nuno Diogo la CFR Cluj, Dorel Zaharia, Marius Măldărăşan, Adriano Nene, Duşan Savici, Stelian Stancu, Jose Landauri, Nae Constantin. Cel mai mare contingent de jucători au luat drumul Rapidului: Rui Duarte, Tavarez Ezequiasi, Sabrin Sburlea, Mihai Roman, Nicolae Grigore şi pe final Dani Coman.

În căutarea

unui tehnician

Neprelungirea contractului cu Viorel Moldovan, au început căutările unui nou tehnician. S-au purtat discuţii cu Cristiano Bergodi, Blaz Sliskovic, Ionuţ Popa, Petre Grigoraş. A fost adus cu surle şi trâmbiţe antrenorul

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°