Primarul PSD al Sectorului 2 Neculai Onţanu declară, într-un comunicat, că este de acord cu propunerea şefului statului de organizare a unui referendum pentru reducerea Legislativului la o singură Cameră cu maximum 300 de parlamentari, susţinând că trebuie să rămână doar parlamentarii care muncesc.
"Referitor la propunerea preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, privind organizarea unui referendum pentru reducerea Parlamentului la o singură Cameră cu maximum 300 de parlamentari, sunt de acord deoarece: Propunerea de creare a unui Parlament unicameral este corectă. Să rămână doar parlamentarii care muncesc. Uitaţi-vă la cât de mare este clădirea Palatului Parlamentului. Clădirea este plină de parlamentari. Fiecare dintre ei are câte 10-15 aghiotanţi plătiţi de noi. Sunt cheltuieli uriaşe pe care trebuie să le suportăm cu greu fiecare dintre noi", se arată în comunicatul semnat de primarul Neculai Onţanu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că a trimis Parlamentului solicitare de aviz pentru organizarea unui referendum naţional, la data alegerilor prezidenţiale din acest an, pentru consultarea populaţiei asupra a două aspecte: Parlament unicameral şi un număr maxim de 300 de parlamentari.
Şeful statului a spus că a cerut aviz preşedinţilor celor două Camere pentru "a continua reforma statului". "Avizul este necesar pentru organizarea unui referendum naţional pentru consultarea poporului suveran", a spus Băsescu.
El a precizat că doreşte să consulte poporul în ceea ce priveşte reducerea la un Parlament unicameral şi, totodată, a numărului de parlamentari la maximum 300, faţă de 471 câţi sunt în prezent.
Şeful statului a precizat că a avut întâlniri cu reprezentanţii partidelor politice în 2005 şi după alegerile din 2008 şi că aceştia au promis că vor înfiinţa o Comisie pentru revizuirea Constituţiei.
"Sigur, niciun part