Steaua tocmai a cîştigat campionatul. Patronul ei tocmai a fost condamnat la închisoare şi toată lumea se întreabă ce se va întîmpla cu marea noastră echipă. Un club de care s-au legat şi se leagă o mulţime de lucruri din ţara asta. Şi de care am şi eu legată o amintire pe care n-am reuşit s-o uit.
Era mare meci mare în Champions League, cu Olympique Lyon – campioana Franţei, aflată în mare formă la acel moment. Un coleg de-al meu, dintr-o faimoasă redacţie de radio, mi-a propus să mergem împreună la meci, pentru că el primise două acreditări, una de reporter şi alta de fotoreporter. Eu ar fi urmat să merg cu acreditarea de fotoreporter, să fac poze pentru site-ul radioului şi, eventual, dacă mi se permitea, să culeg şi nişte sunete de la nivelul gazonului, pentru un reportaj de radio cît mai colorat. Nu mai făcusem niciodată aşa ceva şi eram curios cum o să iasă.
DE ACELASI AUTOR Strada mare şi fundăturile La Frumuşani - contactul dintre două lumi Dezvoltatorii Proţapul cel de pomină Ajunşi la centrul de presă al stadionului din Ghencea, am dat acreditările şi legitimaţiile de presă unui tip mic şi agitat. Eu am primit, în schimb, o vestă fosforescentă pe care scria FOTO. Apoi, m-am despărţit de colegul meu, care urma să meargă la tribuna presei, în vreme ce mie aveau să mi se deschidă uşile raiului, adică cele care duceau direct spre gazonul pe care jucătorii îşi făceau deja încălzirea. Nu mai fusesem niciodată la acel ground level al fotbalului mare şi recunosc că am simţit o oarecare emoţie. Stadionul era plin şi vuia. Mă aflam în compania a vreo zece fotoreporteri sportivi, profesionişti, din aceia cu obiectivele aparatelor cît tulnicul. Eu aveam doar un mic Sony, cît un pachet de ţigări, cu care fusesem dotat de redacţia radioului. O vreme l-am ţinut în rucsac. Cînd cele două echipe s-au aliniat pentru fotografiile dinaintea începerii partidei
