Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ierarhii cer deconspirarea dosarelor preoţilor

Publicat in Adevarul, vineri 18 august 2006 ·

C. Mihăilescu, Radu Preda, Francisca Băltăceanu, Silviu Rogobete, au susţinut în ziarul Adevărul din 15 august necesitatea deconspirării dosarelor de colaborare cu Securitatea ale tuturor C. Mihăilescu, Radu Preda, Francisca Băltăceanu, Silviu Rogobete, au susţinut în ziarul Adevărul din 15 august necesitatea deconspirării dosarelor de colaborare cu Securitatea ale tuturor reprezentanţilor cultelor din România, câţiva înalţi ierarhi din BOR, dar şi reprezentanţi ai celorlalte culte se pronunţă în favoarea acestui demers.

ÎPS Bartolomeu Anania a declarat pentru Adevărul: "Eu, personal, n-am nimic împotrivă! În cazul BOR, cred că se va putea face printr-o hotărâre a Sf. Sinod, nu prin mine, nici prin altcineva". Vor fi cumva tulburări în Biserică la fel cum se-ntâmplă astăzi în sfera politică, dacă eventual vor fi date publicităţii numele unor mari personalităţi ale BOR care au colaborat? ÎPS Anania a precizat: "Toate vin şi se duc. Biserica a mai avut furtuni de natura asta. Dar să luăm ca exemplu Biserica Catolică din Polonia: s-a dat un comunicat de presă din care reiese că între 10 şi 15% din preoţii din Polonia au fost informatori. În privinţa aceasta, BOR este o instituţie autonomă care îşi are organele ei proprii de cercetare, de investigare, de judecată şi de pedeapsă. Dacă va trebui să facă treaba aceasta, o va face, fără îndoială, pe cont propriu: să facă o comisie, să meargă la CNSAS, să vadă dosarele şi pe urmă hotărăşte ce are de făcut cu aceia care sunt descoperiţi că au colaborat cu Securitatea".

"Aceasta nu exclude principiul transparenţei. Poate fi dat şi publicităţii ceea ce se va afla, de ce nu? Adevărul ne va face liberi şi ne va elibera de şantaj!". Făcând aluzie la cele publicate în presă la adresa sa ca posibil colaborator, înaltul ierarh a adăugat: "În ce mă priveşte pe mine, personal, în repetate rânduri am făcut mărturisire pub

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 4 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°