Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Juncker, numit pentru un nou mandat in functia de presedinte al Eurogrup

Publicat in HotNews, marți 10 iulie 2012 ·

Luxemburghezul Jean-Claude Juncker a fost numit, in seara de luni spre marti, la sefia Eurogrup, pentru un nou mandat de doi ani si jumatate, dupa o reuniune a ministrilor de Finante ai zonei euro, potrivit unui oficial european, potrivit Mediafax.

Premierul luxemburghez a fost numit pentru prima data in aceasta functie in 2005, iar mandatul sau se va incheia pe 17 iulie.

El a fost numit in timpul unei reuniuni a Eurogrup, de la Bruxelles, care a durat peste opt ore.

La debutul acestei intruniri, ministrii celor 17 state din zona euro au propus numirea unui alt luxemburghez, Yves Mersch, in functia de director al Bancii Centrale Europene (BCE). Aceasta alegere trebuie acceptata oficial, marti, de catre ministrii de Finante ai celor 27 de tari membre ale Uniunii Europene.

Numirea unui presedinte al Eurogrup a constituit o adevarata dilema in ultimele cateva luni. Ministrul german de Finante, Wolfgang Schauble, a fost candidat oficial pentru aceasta pozitie strategica, dar Franta, ostila acestei solutii, a sustinut prelungirea mandatului lui Jean-Claude Juncker.

Premierul luxemburghez, care si-a manifestat la un moment dat intentia de a nu mai ocupa aceasta functie, a acceptat totusi sa mai exercite un mandat de maximum sase luni, conditia fiind obtinerea numirii compatriotului sau, Yves Mersch, la conducerea BCE.

"Mandatul este de doi ani si jumatate, dar si-l va exercita doar partial", a declarat un oficial european. Luxemburghezul Jean-Claude Juncker a fost numit, in seara de luni spre marti, la sefia Eurogrup, pentru un nou mandat de doi ani si jumatate, dupa o reuniune a ministrilor de Finante ai zonei euro, potrivit unui oficial european, potrivit Mediafax.

Premierul luxemburghez a fost numit pentru prima data in aceasta functie in 2005, iar mandatul sau se va incheia pe 17 iulie.

El a fost numit in timpul unei reun

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 42 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Furtuni cu grindină în mai multe județe din țară. Imagini cu bucățile de gheață care au afectat grădinile oamenilor

Libertatea acum 12 minute
Ploi torenţiale însoțite de grindină au afectat duminică mai multe județe din țară, în special pe cele din vest. Efectele vremii rele au fost surprinse de localnici în mai multe imagini distribuite pe reţelele.

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 34 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

21°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°