Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O cursă ratată! » Campioanele olimpice de la Atena şi Beijing nu au prins finala. Mîine, ultima şansă în recalificări

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 29 iulie 2012 ·

Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu s-au clasat pe locul trei în serii şi vor trage mîine în recalificări.

La Eton Dorney, undeva în afara Londrei, la vreo 40 de kilometri vest, e casa canotajului din Marea Britanie. Ieri, cînd au început întrecerile olimpice, tribunele de la Eton Dorney Rowing Centre erau arhipline. 20.000 de spectatori, treziţi cu noaptea în cap, au venit să vadă spectacolul oferit pe apă de cei mai buni canotori ai lumii.

Prima probă, cea de doi rame feminin. Sîntem direct interesaţi. Pe culoarul 1, campioanele olimpice de la Atena şi Beijing: Andrunache şi Susanu. Au împreună nouă medalii olimpice de aur! Nu e un culoar bun, dar aşa s-a stabilit la tragerea la sorţi. Favorite sînt britanicele Glover şi Stanning. Nu au pierdut nici o cursă în 2012. Toate ziarele, de la The Independent pînă la The Sun, le-au alocat spaţii mari. Interviuri, reportaje. Aşteaptă de la ele aurul.

Glover şi Stanning pornesc în cursă ca o şalupă cu 100 de cai-putere. Dau totul. Încurajările suporterilor se aud de la 2.000 de metri, distanţa pînă la de finiş. După primii 500 de metri Andrunache şi Susanu sînt ultimele! Ceva se întîmplă, nu-şi găsesc ritmul. Au aproape patru secunde de recuperat. Şi nu dau semne de revenire.

La jumătatea cursei totul pare compromis. 6,53 secunde faţă de Marea Britanie şi 4,10 faţă de americance. Mai sînt şi nemţoaicele. Doar primele două echipaje obţin direct calificarea în finală.

Cel mai bun timp la Olimpiadă!

Măresc strocul, dar e tîrziu. Americancele Hendershot şi Zelenka trag cu coada ochiului către românce. Au mai bine de o barcă avans. La 1.500 distanţa se păstrează şi pe ultimii 500 de metri ce se mai poate face? Nimic!

20.000 de steaguri britanice salută la finiş. Glover şi Stanning au scos ramele din apă şi lasă barca să alunece. Au cîştigat detaşat, mai clar nu se putea. În plus, au obţ

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 14 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°