Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spun bugetarul, somerul si pensionarul despre decizia de a li se reduce veniturile. "Daca banii astia chiar ar ajuta la ceva, nu ne-ar parea rau"

Publicat in Daily Business, vineri 7 mai 2010 · ·

DailyBusiness.ro a intrebat cativa reprezentanti ai categoriilor afectate de reducerile de venituri anuntate joi seara de presedintele Basescu ce opinii au. Raspunsurile sunt surprinzator de mature, insa in general caracterizate de scepticism.

Ce spune bugetarul

"Este o solutie prin care se loveste in cei multi si nu in cei care cu salarii privilegiate de 2.000-3.000 de euro si care oricum nu simt scaderea", spune Cristian, bugetar care a absolvit Dreptul si are un salariu de circa 2.500 de lei.

"A fost Prima Casa, i-a prins pe oameni cu credite, multi dintre clientii bancilor fiind bugetari, iar acum ii lasa de izbeliste", a completat el.

"Suntem la fel ca grecii", spune Cristian, referindu-se in special la masurile dure luate de guvernantii eleni care au scos populatia in strada. "Numai ca grecii au luat masura fortati de imprejurari si chiar nu aveau alte solutii, in timp ce la noi existau alternative. La noi luasera decizia mai demult, dar au tinut-o ascunsa pentru a se potrivi cu vizita celor de la FMI", a mai comentat el.

Ce spune somerul

Ghergina G., somera: "Am muncit 21 de ani la CFR, am fost disponibilizata si acum primesc 1.170 lei pe luna ca ajutor de somaj si compensatii. Nu ma sperie faptul ca ajutorul este mic, ci ca nu gasesc loc de munca la terminarea perioadei. Daca banii astia care sunt economisiti ar fi folositi in relansarea economiei, poate nu mi-ar parea rau ca mi-a taiat 15%. E grav ca nu mai avem agricultura si industrie si importam de toate. Nu mi se pare normal sa distrugem transportul feroviar, asa cum vedem ca se intampla. Am absolvit liceul de profil. Am invatat de la un profesor ca intr-o economie, calea ferata este sangele industriei".

Ce spune pensionarul

Aurelia T., pensionara: "Am o pensie de 900 de lei dupa 38 de ani de munca la uzina de utilaj petro

Articolul in Daily Business >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de circa 17 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 21 minute
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de circa 17 ani a murit, iar alţi şapte au fost transportaţi la spital

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 41 minute
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 44 minute
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 3 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 2 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 5 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

S-au încheiat audierile în dosarul Stormy Daniels. Donald Trump a refuzat să depună mărturie

Ziare.com acum o ora
Spectacol tăcut al lui Donald Trump în procesul său penal în care este acuzat că a plătit o starletă de filme pentru adulți pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă a lor, proces ale cărui audieri s-au încheiat marţi, 21 mai, transmite AFP. Tru

Vremea

București
acum

20°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

21°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

14°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

12°/23°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/27°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°