Din deal, de la Banciu, orasul fosta resedinta a judetului Teleorman se infatiseaza domol si discret. Strans intre apele ce sclipesc in lumina soarelui ca solzii unor pesti uriasi, Turnu Magurele lancezeste resemnat, obosit de lunga tranzitie. De aici, din urbea aceasta patriarhala, in care nu se intampla niciodata nimic, am plecat de doua ori in viata, pentru a-mi intregi destinul. Prima oara, in anul 1980, cand, dupa un stagiu prelungit de catanie, am ramas in Bucurestiul studentesc, la un seminar cu Solone, Cicero si ceilalti intelepti pazitori ai Facultatii de Drept. A doua oara, in primavara anului 1990, manat de ambitia de a vana hoti si criminali odiosi in mahalalele dambovitene. Si de dorinta de a-l razbuna pe Jude nestiutul, personajul acela invins din romanul lui Thomas Hardy. Eroul hardyan daduse bir cu fugitii din cetatea visata, in care urmase cursurile universitare, din pricina neadaptarii la regulile discriminatorii structurate pe criterii de clasa si a competitiei nu totdeauna oneste. Multa vreme, esecul lui m-a insotit, precum o umbra nelinistitoare si tulbure, ca o proorocire a ratarii provinciale. Asa gandeam atunci, preocupat sa ajung in Capitala fagaduitoare de succes si implinire profesionala. Si, indeosebi, spirituala.

Cobor pe langa Fantana Dronii, unde imi potoleam mereu setea, la capatul preumblarilor mele pe campurile a caror chemare, irezistibila si senzuala, o aud necontenit. Las in stanga stadionul, invaluit intr-o tacere nefireasca, semn ca iluziile adolescentului care-am fost s-au ascuns definitiv in iarba inca mirosind a primavara, iar, in dreapta, cimitirul. In dosul crucilor albe, inconjurate de lumanari stinse si flori inlacrimate, s-au retras pe vecie prieteni, rude si cunoscuti, o lume intreaga, de care m-am despartit fara sa-mi iau adio. O lume muta si tot mai larga, mai numeroasa, de parca orasul a luat-o razna si cauta s