Romulus Vaszi a pretins că este angajat al Casei de Pensii şi a înşelat o mulţime de oameni. Hoţiile şi înşelăciunile unui tânăr de 25 de ani din judeţul Sălaj, comise luni la rând în întreaga ţară, s-au încheiat ieri la Supuru de Jos. Sălăjeanul Romulus Vaszi a fost prins, ieri, de poliţiştii din comuna sătmăreană Supuru de Jos, după ce a înşelat o pensionară de 75 de ani.
După ce a obţinut 110 lei de la o pensionară, căreia i-a promis că o ajută să îşi mărească pensia, tânărul de 25 de ani a fost prins de poliţişti în timp ce încerca să părăsească localitatea cu o maşină de ocazie. În faţa femeii, sălăjeanul s-a dat drept angajat al Casei Judeţene de Pensii, care a venit cu scop nobil. După ce
l-au prins şi l-au cercetat, poliţiştii au constatat că, în cursul lunii trecute, Judecătoria Zalău a emis pe numele său un mandat de arestare în lipsă, aşa că poliţiştii sătmăreni l-au trimis direct în arest.
Pensionara a semnat un contract de salubrizare
Cercetările au mai scos la iveală faptul că sălăjeanul nu este la prima faptă de acest gen. Îmbrăcat în haine preoţeşti, el a mai furat din casa unei persoane din Şimleul Silvaniei 10.000 de lei după ce a convins-o că vrea să-i cumpere casa.
În momentul în care a observat că pensionara nu ştie să citească, şi pentru ca fapta sa să pară cât mai credibilă, Romulus Vaszi a pus-o pe Floarea Bâle să semneze un contract. Actul a fost studiat de sora acesteia care şi-a dat seama că la mijloc este vorba de o înşelăciune, contractul fiind unul de salubrizare. În acel moment au anunţat poliţia. Cum tânărul urma să se întoarcă la pensionară după restul de bani, 80 de lei, poliţiştii, împreună cu cele două femei, i-au întins o cursă. În clipa în care tânărul şi-a făcut apariţia la poarta pensionarei, sora acesteia a sunat la poliţie şi le-a comunicat numărul de înmatriculare al maşin