Cel de-al treilea volum al „Jurnalului” lui Mircea Cărtărescu, „Zen. Jurnal 2004-2010”, lansat la Bookfest 2011, are ca temă neputinţa de a scrie, însă, paradoxal, conţine literatură de cea mai bună calitate, explică Gabriel Liiceanu. Sursa: CODRIN PRISECARU
La fel ca în cazul primelor două părţi care l-au precedat ("Jurnal I (1990 – 1996") – publicată în 2001 şi "Jurnal II (1997 - 2003)" – publicată în 2005), cel de-al treilea volum al Jurnalului lui Mircea Cărtărescu, intitulat "Zen. Jurnal 2004-2010", stă sub semnul suferinţei. Este vorba, pe de-o parte, de nefericirea de a nu putea scrie, iar pe de alta, de cea pricinuită de cele câteva receptări critice negative de care a avut parte de ultimul volum al trilogiei "Orbitor", "Aripa dreaptă" (2007), în jurul căruia gravitează "Jurnalul" de faţă.
"Cele 600 de pagini ale lui «Zen» se înalţă pe un paradox: cartea despre neputinţa de a scrie, despre lamentaţia de a nu mai putea repeta gestul Creaţiei este ea însăşi literatură mare", a declarat la Bookfest (25-29 mai 2011) Gabriel Liiceanu, directorul editurii Humanitas, în cadrul festivităţii de lansare a cărţii. Tot atunci, Cărtărescu şi-a sintetizat tribulaţiile din carte: "Când nu scriu literatură, e rău de mine, ca de orice om care nu-şi mai poate face meseria. Dacă eşti scriitor, trebuie să scrii, dacă eşti tâmplar, trebuie să faci mese. Numai că există o diferenţă aici. Tâmplarul de obicei învaţă o dată să facă mesele respective şi apoi ştie să le facă toată viaţa, pe când un scriitor nu e sigur niciodată pe ce va face a doua zi, nu e sigur că va mai scrie vreodată ceva după ce a scris astăzi o pagină".
Paradoxul sterilităţii
«Zen. Jurnal 2004-2010» poate fi împărţită în trei etape: cea în care Mircea Cărtărescu se pregăteşte să scrie cel de-al treilea volum al «Orbitorului», cea în care îl scrie şi cea de după public
