Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai bine ghicitoare în Spania, decât dascăl în România

Publicat in Adevarul, luni 27 septembrie 2010 ·

Maricica Haraga (43 de ani) a renunţat la catedra de limba romani de la şcoala din Iveşti şi a plecat în Spania unde va ghici în cărţi. Dascălul câştiga, după şase ani de vechime, 600 de lei. Tăierile salariale au adus-o însă în pragul disperării pentru că a ajuns să primească doar 450 de lei pe lună.

Condiţiile grele de lucru, dar şi salariul de mizerie pe care-l primesc dascălii de limba romani din Galaţi au ajuns să-i facă pe mulţi dintre practicanţii acestei meserii să se orienteze către alte meserii. Maricica Haraga (43 ani) a fost, până de curând, profesoară de limba romani, predată ca şi limbă maternă, la Şcoala nr. 1 din Iveşti. Însă de la 20 septembrie a abandonat catedra. Spune că nu mai poate îndura mizeria şi umilinţa la care este supusă zilnic. „Nu se mai poate aşa! Aveam salariul de 600 de lei. Acum, după reducere, am rămas cu 450 de lei. Sunt şi bolnavă, trebuie să-mi întreţin şi cei trei copii. În plus, am şi nişte datorii la o bancă, pe care trebuie să le achit, că altfel risc să-mi pierd casa", a declarat dascălul.

Mai bine pe străzi

Picătura care a umplut paharul a fost mutarea orelor de limba romani de la ora 7.00 dimineaţa sau seara, după ora 19.00. „După ce că sunt plătită mizerabil, sunt pusă şi în situaţia de a nu mai avea cui să predau. Cine să vină la ore la acele ore imposibile? Este o situaţie cu totul aberantă", a mai explicat profesoara.

Maricica Haraga a petrecut mai bine de şase ani alături de cele câteva sute de copii rromi din Iveşti. Spune că a îndurat multe, dar că situaţia actuală este dincolo de orice imaginaţie: „Sunt cadru didactic. Nu este posibil să mă duc în faţa elevilor cu ciorapii cârpiţi, cu hainele peticite, roase. Este sub demnitatea unui dascăl. Nu am bani nici să-mi întreţin familia".

Femeia se gândeşte acum la o nouă slujbă, pe bani mai mulţi, în Spania, după ce în România nu a găsit nim

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°