Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fanii i-au spus adio lui Harry Potter

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 3 decembrie 2007 ·

Lansarea ultimului volum a atras mai puţini participanţi decât în ceilalţi ani. Sursa: Foto: Codrin Prisecaru

Noaptea de 1 Decembrie a fost magică pentru cititorii înfocaţi ai seriei fantasy scrise de britanica J.K. Rowling. În 11 librării din ţară şi la Sala Radio din Capitală, fanii Harry Potter s-au costumat pentru ultima dată în pelerine de vrăjitori şi s-au închipuit Harry Potter, Hermione, Voldemort sau „devoratori ai morţii“.

Lansarea în limba română a ultimului volum, „Harry Potter şi talismanele morţii“ (Egmont), a fost însoţită de concursuri răsplătite cu tricouri, căni şi afişe, toate purtând imaginea eroului seriei. De la ora 0.00 s-au deschis şi primele cutii cu volume, la preţul de 59 de lei sau, în cazul Sălii Radio, la 50 de lei.

Vânzările însă, ca şi numărul de participanţi au lăsat de dorit. Dacă, la volumele precedente, peste 2.000 de fani cumpărau cărţi la miezul nopţii, sâmbătă, la spectacolul organizat de Editura Egmont la Sala Radio, audienţa număra aproape 900 de persoane.

„Sabotat“ de Ziua Naţională

„Din păcate, participarea, ca şi vânzările, au fost sub aşteptări. Unul dintre motive a fost ziua de 1 Decembrie, cu sute de oameni prinşi în trafic sau împărţiţi pe la alte evenimente. Iar celălalt, faptul că mulţi copii şi-au procurat deja volumul de la tarabe“, a precizat Adriana Savu, director de marketing la Egmont. Din cele 2.500 de volume puse la dispoziţie doar la Sala Radio, s-au cumpărat numai 200. Alte 100 de cărţi s-au vândut la librăria Humanitas Kretzulescu.

„Totuşi, nu suntem deloc pesimişti cu vânzările, pentru că presiunea cititorilor asupra distribuitorilor a fost foarte mare. De aceea, am scos volumul într-un tiraj-record de 65.000 de exemplare“, a adăugat Savu.

Finalul, încă necunoscut

Moderatorul show-ului de două ore de la

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 59 minute
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 10 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 16 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum 47 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 7 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°