Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihail Hodorovski se pregătește pentru prima conferință de presă după zece ani de închisoare

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 22 decembrie 2013 ·

După ce s-a reîntâlnit sâmbătă cu fiul său cel mare, Pavel, în vârstă de 28 de ani, și apoi cu părinții Marina și Boris, în capitala Germaniei unde a fost transferat în secret la ieșirea sa din închisoare, fostul om de afaceri va ține duminică o conferință de presă cu începere de la ora 12.00 GMT, comentează AFP preluat de Agerpres. Pentru aceasta, a ales un loc plin de simboluri, un muzeu consacrat Zidului de la Berlin, în apropiere de Check Point Charlie, legendar punct de trecere din vestul în estul orașului în perioada Cortinei de Fier. Mihail Hodorovski a fost grațiat de președintele Vladimir Putin care se pare că încearcă să își refacă imaginea în fața Occidentului, cu câteva săptămâni înainte de jocurile Olimpice de iarnă de la Soci. El a fost condamnat în 2005 și 2010 în urma a două procese pentru acuzații de fraudă fiscală și escrocherie. Simpatizanții săi și numeroși observatori occidentali au afirmat în repetate rânduri că procesele au fost incorecte și cu substrat politic. Copil răsfățat al regimului de la Moscova după căderea Cortinei de Fier, Hodorovski a început să denunțe corupția elitei politice și a susținut financiar partidele adversare ale lui Vladimir Putin. Mai mult ca sigur că și-a recăpătat libertatea după medierea discretă a fostului ministru german de externe Hans-Dietrich Genscher, de 86 de ani, care, de altfel, a și organizat transferul său în Germania cu un avion particular. Hodorovski a solicitat grațierea prezidențială pentru a-și putea revedea mama, în vârstă de 79 de ani, foarte grav bolnavă de cancer. De curând, ea a fost internată într-un spital din Berlin pentru îngrijiri medicale. Purtătorul de cuvânt al liderului de la Kremlin, Dmitri Peskov, a refuzat să spună dacă eliberarea lui Mihail Hodorovski a fost însoțită de condiții legate de viitoarea activitate politică a acestuia. Peskov a afirmat numai că Hodorovski „este liber să r

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare de călătorie pentru un land din Germania: Avertismente de furtuni puternice

Ziare.com acum 53 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 3 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

VIDEO Încăierare între militanții PSD și PNL la Belciugatele. Poliția a deschis dosar penal pentru lovire

HotNews acum o ora
Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 3 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru că le vindea CANABIS colegilor de școală

Gandul acum o ora
Surpriză neplăcută pentru un elev din Tulcea, chiar de Ziua Copilului. Două persoane, dintre care un elev, au fost reținute și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Reținerea celor doi a fos

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum 3 ore
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă, afirmă un consilier al lui Netanyahu

News.ro acum o ora
Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru dezamorsarea conflictului din Gaza, promovat acum de preşedintele american Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând

Donald Trump şi-a făcut cont pe platforma de socializare pe care voia sa o interzică în trecut

Ziare.com acum o ora
Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă, şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a încercat să o interzică în timpul mandatului său de preşedinte, informează AFP. Donald Trump a postat sâmbătă seară, pentru a-şi lansa noul cont, o înre

Ministerul Finanțelor vizează împrumuturi de aproape 7 miliarde lei în iunie. Ce scop au banii

Capital acum o ora
Băncile comerciale vor împrumuta din nou statul român în iunie 2024. Ministerul Finanțelor a dezvăluit planul pentru luna în curs. E vorba despre împrumuturi cu 1 miliard de lei mai mari decât se preconizase iniţial.

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

28°
dum.

15°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°