Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş:Portret-Cristian Trifan, românul care a călătorit odată cu criza

Publicat in Adevarul, duminică 31 ianuarie 2010 ·

A fost lovit de criză în Statele Unite şi-a abandonat afacerile s-a întors în România şi a fondat prima ligă de biliard din oraş. Are 42 de ani dintre care aproape jumătate i-a trăit în Statele Unite ale Americii.

La 23 de ani a părăsit România şi a reuşit să ajungă în oraşul promisiunilor: Los Angeles. A lucrat şofer de tir, barman şi a plătit chirie 450 de dolari pe lună. Şi-a făcut propria afacere şi viaţa părea că îi va aduce numai bucurie. Anul 2006 i-a fost fatal însă. America a intrat în recesiune iar afacerile au început să scârţâie. Cu soţie, trei copii şi un milion de griji, Cristian Trifan s-a decis imediat.

Good Bye America, Welcome România!

Bucureştiul era prea aglomerat şi nu îl încânta ideea de a-şi creşte cei trei copii în infernul capitalei. Aşa că şi-a urmat soţia, o mureşeancă din Reghin şi a ajuns la Tg. Mureş, un oraş cochet, mic, simpatic. Despre mureşeni Cristi e de părere că sunt oameni ospitalieri, buni chiar uşor naivi. Cu toate că sunt prietenoşi, în opinia lui Cristi, românii nu sunt atât de sociabili:

„În State e normal ca doi necunoscuţi să se salute şi să interactiveze, chiar dacă e posibil să nu se mai vadă niciodată. În România eşti judecat imediat ce ai deschis gura.” Cum se ocupă aproape singur de educaţia celor trei copii, nu a durat mult până când şi-a găsit un job tot în educaţie. Predă limba engleză la un gimnaziu de stat din oraş.

Marea dragoste- biliardul

Din America şi-a adus multe lucruri însă poate cel mai valoros rămâne tacul său de biliard. Un tac clasic ediţie limitată din două piese cu inserturi de lemn exotic de Bacote, Maple Cnadian, abanos şi fildeş, cu patru inele de argint. De altfel Cristi a adus un suflu nou în ceea ce înseamnă biliard. „Sălile de biliard din Tîrgu Mureş sunt limitate. Mulţi dintre cei care deţin astfel de cluburi n-au idee despre acest sport

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini la Ierusalim. Când va ajunge și în România

HotNews acum 7 minute
Credincioșii ortodocși adunați la Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim așteaptă ca preoții să vină cu Lumina Sfântă. Ulterior, lumina va fi dusă în țările ortodoxe, inclusiv în România. Biserica Sfântului Mormânt din IerusalimFoto: Ahmad Ghara

România, a treia cea mai mică speranță de viață din UE. Țara care ocupă primul loc

Ziare.com acum 34 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 2 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Topul celor mai curate 10 aeroporturi din lume. Unul singur e în Europa

Mediafax acum o ora
Aeroportul Haneda din Tokyo, Japonia, ocupă pe primul loc pe lista celor mai curate aeroporturi din lume. Skytrax a lăudat curăţenia pardoselii, a scaunelor, a zonelor publice şi a toaletelor. Într-o lume post-COVID, acest lucru este extrem de impor

Un nou sport la orizont. Urcatul scărilor creşte longevitatea şi reduce riscurile de atac de cord

Mediafax acum o ora
Acest lucru reiese dintr-un nou studiu care a urmărit timp de 12 ani 480.000 de persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 80 de ani şi care a fost realizat la Universităţile East Anglia, Norkolf şi Norwich, sub îndrumarea lui Sophie Paddock. „A fost o

Noaptea de Înviere: Linia de tramvai 41, program de funcționare prelungit

Wall-Street.ro acum o ora
În noaptea de Înviere, linia de tramvai 41 va avea un program de funcţionare prelungit, până la ora 03.00, pentru a asigura deplasările către Mănăstirea Caşin, important edificiu de cult ortodox. Autobuzele liniilor de noapte şi de cele ale liniei 1

Nicuşor Dan: Dacă ar fi să pariez, aş paria că nu se retrage Piedone, dar nu pot exclude varianta asta / Exclud retragerea lui Firea; a intrat în cursă să tragă lista /Cred că şi simpatizanţii PNL mă vor vota, ”ca să nu iasă Piedone sau Gabriela Firea”

News.ro acum o ora
PNl Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă nu se simte ciudat deoarece este pentru prima oară când intră favorit într-o competiţie electorală. „Să ştiţi că aveţi dreptate, da, aveţi dreptate. În urmă

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 4 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 4 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°