Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atacă medaliile mondiale

Publicat in Adevarul, luni 10 august 2009 · ·

Prin rezultatele obţinute la concursurile din 2009 „gardista“ Angela Moroşanu şi aruncătoarea de disc Nicoleta Grasu se numără printre favorite la Campionatul Mondial de la Berlin (15-23 august).Naţionalele de la Bucureşti au arătat forma deosebită în care se află Nicoleta Grasu (disc) şi Angela Moroşanu (400 metri garduri), rezultatele lor plasându-le în topul mondial. Participantă la competiţiile atletice majore de peste 15 ani, Nicoleta Grasu (37 de ani / Dinamo Bucureşti) şi-a păstrat vivacitatea, dorinţa de a câştiga.

Veterană a lotului naţional de atletism, ea a avut un concurs reuşit la Naţionale, obţinând un nou titlu cu o aruncare de 64,40 metri. Acest rezultat, dublat şi de cele înregistrate în concursurile precedente (a câştigat la Villeneuve d’Ascq, cu 63,04 m), o creditează pe multipla medaliată mondială cu şanse în competiţia ce se va desfăşura la Berlin. Chiar dacă soţul şi antrenorului ei, Costel Grasu, se fereşte să vorbească despre aşa ceva.

Rămâne de văzut dacă Nicoleta va prinde vârful de formă în Germania, reuşita ei fiind condiţionată şi de dispoziţia în care se va afla în ziua de concurs. “Îmi doresc să fiu sănătoasă”, mărturisea aruncătoarea la câteva minute după ce cucerise un nou titlu naţional. 

Altfel, campioana a făcut tot ceea ce depinde de ea pentru a se prezenta în cea mai bună formă la Berlin.  “Viaţa noastră este legată de atletism. Cel mai mult timp ni-l petrecem pe stadion. Fireşte că mai participăm şi la o onomastică, din când în când, însă ştim să ne programăm timpul în aşa fel încât rezultatele sportive ale Nicoletei să fie pozitive”, a declarat antrenorul Costel Grasu pentru „Adevărul Sporturi“.

Moroşanu are al doilea timp al sezonului

Cealaltă „tricoloră” care ne dă speranţe să depăşim numărul de medalii (una singură) cucerite la ediţia precedentă a Mondia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 4 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 4 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 6 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 8 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 3 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum o ora
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 7 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

11°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°
sâm.

9°/21°