Pe R. l-am cunoscut în urmă cu mai mult de 11 ani, cînd l-am abordat pe mIRC, într-o seară, de la clubul de net din cartier. Mi s-a părut că are un nick interesant şi i-am cerut rapid un „asl pls“. A fost o întîmplare banală, dintr-un şir lung de evenimente care ar fi putut să-mi schimbe viaţa complet. Mi-a răspuns imediat şi a început să îmi pună tot felul de întrebări ciudate, dacă sigur sînt fată, dacă sigur sînt la liceu, dacă nu cumva am un interes ascuns şi, mai ales, de ce mă interesează persoana lui. În primă fază, recunosc că am vrut să renunţ la micul nostru chat, în fond mIRC-ul era plin de băieţi de liceu care abia aşteptau să le ceară cineva „asl-ul“. Mai apoi mi-a trecut prin cap: poate era fix un tip din acela misterios şi mişto pe care îl aşteptau toate fetele de vîrsta mea cînd pierdeau vremea pe net.

La cîteva zile după prima noastră convorbire, mi-a intrat pentru prima dată în e-mail. A răscolit cît a putut şi şi-a dat seama că sînt sinceră. Chiar eram o fată de aproape 16 ani în căutarea unui băiat de care să se îndrăgostească fatal. Mi-a mărturisit că pe el îl urmăreşte FBI-ul şi am hotărît instantaneu că trebuia să ne întîlnim. Sîmbătă după-masa, în faţa unui restaurant de pe bulevard, m-am lăsat aşteptată ca-n filme, în timp ce pe ai mei îi minţisem că mă duc să iau un caiet de fizică de la un coleg. Cu toate astea, cînd am ajuns acolo, R. încă nu venise. Aşa că mi-am făcut o mie de idei, nu ştiam cum arată şi mi-am ţinut respiraţia de fiecare dată cînd a trecut un alt tip pe lîngă mine. Am încercat să-mi găsesc de lucru cu ceasul, cu mănuşile, căciula, degetele, un ziar, mi-am dezlegat şi legat şireturile la loc de mai multe ori, am măsurat cu paşii distanţa dintre restaurant şi banca din staţie. Într-un tîrziu a apărut, dar nu m-am îndrăgostit din prima de el, ci abia pe parcurs. Şi reciproca a fost valabilă, eram prea vorbăreaţă,