Actuala Moţiune de cenzură a părut a ieşi din această logică de simplu exerciţiu democratic.Â

In sine, o Moţiune de cenzură e - vorba lui Traian Băsescu - un exerciţiu democratic.

Opoziţia işi exprimă nemulţumirea faţă de Putere introducănd o Moţiune de cenzură.

Expresia exerciţiu democratic e cum nu se poate mai nimerită pentru moţiunile depuse in ultimii 17 ani: ca orice exerciţiu, toate n-au reuşit să dărăme Guvernul. Pentru că - nu-i aşa? un exerciţiu de luptă, chiar dacă militarii se comportă ca şi cum ar fi luptă adevărată, nu e, totuşi, luptă adevărată. E o simulare a unei lupte. Şi in cadrul unei simulări, deşi se trage cu mitraliera in duşman, dincolo, in tranşee, nu moare nimeni. Nici n-ar avea cum, o dată ce, dincolo, in tranşeele din faţă, nu sunt duşmani, ci ai noştri pe rol de duşmani. Iar noi, ştiind asta, nu tragem in ei cu gloanţe, ci cu gloanţe oarbe. Ar fi şi culmea să tragem cu gloanţe adevărate. Ar insemna, in ultimă instanţă, să tragem in noi.

Toate moţiunile de cenzură de pănă acum au fost simple exerciţii democratice, pentru că ele n-au dus la căderea Guvernului in funcţiune. Şi nu atăt pentru că de fiecare dată majoritatea parlamentară, deţinută de guvern, şi-a spus cuvăntul, ci pentru că inşişi cei care introduceau moţiunile nu voiau ca guvernul să cadă. Actuala Moţiune de cenzură a părut a ieşi din această logică de simplu exerciţiu democratic. Pentru că:

1) Intăia oară după 1992, formaţiunile ce se autodefinesc ca fiind Opoziţie intruneau un număr zdrobitor de voturi. Dacă ar fi să ţinem cont de numărul de voturi pe care-l au cele două partide de la guvernare, PNL şi UDMR, Moţiunea ar fi putut să treacă fluierănd prin cele două Camere ale Parlamentului.

2) Intăia oară după 1992, atmosfera din jurul moţiunii de cenzură a fost una de luptă adevărată şi nu de exerciţ