Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul şef al Poliţiei Suceava, cu bagajele făcute

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 26 noiembrie 2013 ·

Inspectoratul Judeţean de Poliţie este considerat de către cei care vremelnic se află la conducerea Ministerului de Interne propria lor moşie. Din această cauză, nimeni din conducerea ministerului nu se sinchiseşte să-i informeze pe suceveni în legătură cu desele schimbări pe care le operează la conducerea Inspectoratului de Poliţie. Poliţiştii sunt plătiţi din banii sucevenilor ca să-i apere şi să-i protejeze de bandiţi, şi nu sunt plătiţi de ministru ori de secretarii de stat pentru a le proteja lor interesele sau pentru a-i face pe plac vreunui activist politic local ori de la centru. Recent, miliţienii în civil aflaţi la şefia Ministerului de Interne l-au schimbat pe comisarul-şef Ioan Crap, iar în locul lui l-au numit la comanda Poliţiei Judeţului Suceava pe subcomisarul Daniel Adrian Ilisei. Nu se ştie dacă domnul Crap a fost demis pentru că a fluierat în biserică ori pentru că nu ştia să bată pas de defilare şi nici dacă domnul Ilisei este un poliţai cum nu s-a mai văzut nici măcar în filme cu poliţişti americani ori dacă acesta a ştiut să se bage pe sub pielea vreunui şef de partid. Nu se cunosc aceste lucruri, pentru că miliţienii în civil n-au avut atâta obraz să comunice opiniei publice de ce s-a făcut schimbarea. O schimbare care-l nemulţumeşte şi pe şeful judeţului, Cătălin Nechifor, cel care, în plus, este preşedintele principalului partid de guvernământ. Cum nu este prima schimbare operată la vârful Poliţiei Judeţului Suceava în acest an, preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, şi-a exprimat îngrijorarea că această situaţie ar putea afecta bunul mers al instituţiei.

A spus domnul Nechifor într-o conferinţă de presă: „Aceste schimbări permanente, din punctul meu de vedere, fără a dori să comentez foarte mult, cred că produc disfuncţionalităţi în sistemul de poliţie. Cred că e nevoie de stabilitate în acest sistem im

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 36 minute
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Eşec al Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU: Rezoluţia Moscovei referitoare la interzicerea amplasării de arme în spaţiu a fost respinsă

News.ro acum 56 minute
O rezoluţie a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, redactată de Rusia, care cerea tuturor ţărilor să împiedice "pentru totdeauna" amplasarea, ameninţarea sau utilizarea oricăror arme în spaţiul cosmic, a eşuat luni, organismul format din 1

Coșul obișnuit de produse e mai ieftin în supermarketurile grecești decât în România

G4Media acum o ora
Prețurile coșului obișnuit de produse pentru gospodărie din supermarketurile grecești sunt mai mici decât în Franța, Anglia, Italia, Spania, Portugalia, Germania, România. Această concluzie a reieșit din raportul realizat în mod regulat de Institutu

IGPR - 24 de percheziţii în Timiş, într-un dosar de trafic de droguri. 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive - FOTO

News.ro acum 2 ore
IGPR anunţă că marţi, în judeţul Timiş, au loc 24 de percheziţii, într-un dosar de trafic de droguri. Conform anchetatorilor, 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive, printre ca

Volodimir Zelenski, discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov: Menţinem controlul peste tot

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov, el precizând că menţin controlul peste tot. Liderul ucrainean a vorbit despre nevoia de apărare aeriană, de sisteme de apăr

Nouă persoane, arestate în Polonia, sub acuzaţia de sabotaj la comanda Rusiei

Mediafax acum 36 minute
Nouă persoane au fost arestate în Polonia sub acuzaţia de sabotaj la comanda Rusiei. Anunţul a fost făcut de premierul polonez Donald Tusk. În paralel, polonezii investesc sume suplimentare în serviciile secrete.

Moscova preia controlul asupra activelor companiilor occidentale

News.ro acum 3 ore
Kremlinul a confiscat activele unor companii occidentale din Rusia prin decrete semnate de preşedintele Vladimir Putin şi ordine judecătoreşti legate de procese pentru proiecte oprite sau fonduri blocate pe fondul sancţiunilor occidentale. Mai jos e

Iranul declară cinci zile de doliu, n urma morţii preşedintelui Ebrahim Raisi

News.ro acum 4 ore
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat cinci zile de doliu în urma morţii preşedintelui ţării, Ebrahim Raisi, transmite BBC. Raisi a fost ucis într-un accident de elicopter într-o zonă muntoasă din nord-vestul Iranului, împr

Misiune dramatică în județul Constanța. Un copil și doi adulți au rămas blocați într-o fântână de aproape 20 de metri adâncime

Adevarul acum 34 minute
Misiune dramatică în județul Constanța. Un copil de 9 ani și doi adulți au rămas blocați într-o fântână secată, de aproape 20 de metri adâncime. Misiunea pompierilor a fost una contra-cronometru, iar la fața locului a fost chemat și un elicopter SMU

Ryanair a înregistrat un profit anual record, deoarece numărul de pasageri a depăşit nivelul pre-Covid

News.ro acum 3 ore
Compania de transport aerian low-cost Ryanair a raportat luni cel mai bun profit anual al său, deoarece creşterea numărului pasagerilor şi a veniturilor a compensat costurile operaţionale semnificativ mai mari, dar operatorul a semnalat un mediu de

Vremea

București
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

19°
mar.

12°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°