Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Boc a fost mult prea indulgent cu Vlădescu şi Şeitan"

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 26 februarie 2010 ·

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, astăzi, că ministul Finanţelor şi cel al Muncii ar fi meritat să plece din Guvern pentru că au greşit făcând publice iniţiative personale care nu coincid cu cele ale Guvernului. Sursa: Codrin Prisecaru El a precizat că Legea salarizării unice începe deja să producă efecte, Legea pensiilor este în Parlament, Legea responsabilităţii fiscale este în dezbatere la Senat, Legea privind reforma sistemului de educaţie este în faza pregătirii finale de către Guvern, iar alte acte normative sunt în aceeaşi fază de pregătire pentru a fi puse în dezbaterea Parlamentului. "În situaţii de acest fel, este nevoie de o maximă responsabilitate din partea membrilor Guvernului şi de mult profesionalism. Ideile personale, iniţiativele personale ale unor miniştri care nu se suprapun cu voinţa partidului aflat la guvernare şi a Guvernului sunt inacceptabile şi sunt nepermise şi nu trebuie să aibă loc pentru că o idee a unui ministru care nu corespunde gândirii politice a PDL poate să bulverseze şi mai mult societatea, să creeze o stare de nesiguranţă şi mai mare şi o grijă în plus cetăţeanului de rând, o grijă inutilă. Cei care îşi pot permite să adauge cetăţeanului o grijă în plus ca membri ai Guvernului nu au ce căuta în Guvern", a spus Oltean, citat de Mediafax.

"Îşi asumă riscul de a pleca din Guvern" Liderul PDL a accentuat faptul că membrii Guvernului trebuie să fie responsabili şi, atunci când fac o afirmaţie, trebuie să aibă garanţia că afirmaţia este în strictă concordanţă cu voinţa Guvernului Boc şi a partidului aflat la guvernare. "Dacă îşi asumă să facă afirmaţii care nu corespond acestor date, atunci îşi asumă şi riscul de a pleca din Guvern fiindcă este nedrept ca efortului extrem de mare pe care îl fac premierul Boc, Guvernul şi PDL în ansamblul lor, să i se adauge propuneri nerealiste şi care nu sunt în centrul gând

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 38 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 38 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 38 minute
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 38 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 38 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 2 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 38 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°