Radu Timis, presedintele si actionarul majoritar al CrisTim, sustine ca efectele crizei au inceput deja sa se resimta la nivelul businessului, dar ca va mai dura cateva luni pana cand acestea vor fi resimtite si de consumatori.
"Criza nu se resimte la nivelul consumatorilor in acest moment deoarece chiar daca au avut loc disponibilizari, in majoritatea cazurilor, angajatorul a oferit si pachete compensatorii pentru a acoperi salariul pe cateva luni pana la un an. Pana cand acesti bani vor fi cheltuiti criza va intarzia sa se simta in buzunarul consumatorilor, iar aceasta va dura cateva luni", a declarat Radu Timis.
La nivel de business, blocarea finantarii si devalorizarea leului sunt principalele probleme cu care se confrunta producatorul.
"Din punctul de vedere al executiei, finantarile sunt realizate la fel de repede ca in anii trecuti, dar acestea sunt oferite numai clientilor fideli ai bancii. Daca inainte de ultimul trimestru al anului trecut existau companii care discutau cu mai multe banci pentru a obtine cea mai mica dobanda, acum acestea nu mai au sansa de a primi finantare", explica Timis.
Mai mult, chiar si jucatorii puternici ai industriei, care sunt clienti fideli ai unei singure banci, intampina anul acesta dificultati la obtinerea unei finantari. "Inainte ca aceasta criza sa fie resimtita si pe plan local, finantarile erau date doar pe notorietatea companiei, acum se cer noi garantii pentru acordarea imprumuturilor", spune actionarul CrisTim.
In conditiile in care atat producatorii, cat si distribuitorii si retailerii au redus perioada de recuperare a platilor cu aproximativ o saptamana, faptul ca finantarile se obtin mai greu pune o presiune si mai mare asupra companiilor. Tot reticenta bancilor de a acorda finantari in aceasta perioada sta la baza deciziei reprezentantilor CrisTim de a "ingheta" investitiile plan