Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandalul romilor din Eforie a încetat. Ei au fost cazaţi de Primărie

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 15 octombrie 2013 ·

Situaţia romilor din Eforie, al căror cartier improvizat a fost demolat cu câteva săptămâni în urmă, a făcut vâlvă. Mai multe ziare şi posturi de televiziune au semnalat faptul că numeroşi cetăţeni şi mulţi copii au rămas sub cerul liber în prag de iarnă, fără să aprofundeze cauzele care au condus la această măsură extremă.

1 /.

Locuiau fără forme legale

Ieri reprezentanţii Primăriei din Eforie ne-au scris la redacţie, motivându-şi măsura de demolare. Reproducem câteva dintre argumentele lor: "…De-a lungul timpului, pe strada Agricola din Eforie Nord s-au instalat câteva familii de romi, care au atras alte familii de romi în a se stabili aici. Ei au ridicat ilegal mai multe adăposturi improvizate pe domeniul public şi privat al oraşului, astfel că în strada Agricolă nr. 1 şi nr. 2 au ajuns să locuiască 35 de adulţi şi 33 de copii. Dintre aceste persoane, numai câteva aveau domiciliul în Eforie. Dintre cei 35 de adulţi, doar 15 aveau cărţi de identitate în Eforie şi numai 8 dintre ei aveau adresa în strada Agricolă nr. 2. Alte 12 persoane aveau cărţi de identitate provizorii, dintre care 8 erau expirate. Numai 6 dintre acestea figurau la adresa indicată în actul de identitate. Restul au domiciliul în alte localităţi de pe raza judeţului Constanţa ori în alte judeţe ale ţării.

Cetăţenii au făcut 30 de reclamaţii

De la finele anului 2001 şi până în prezent, la secretariatul Primăriei Eforie au fost depuse de către locuitori ai oraşului aproximativ 30 de sesizări cu privire la comiterea de fapte penale. Acestea vizau în special furtul sau tentativă de furt, comise de către diferite grupuri sau persoane de etnie romă care locuiau fără forme legale în strada Agricolă. Locuitorii din zonă au reclamat că sunt terorizaţi de romii care intrau în gospodării şi chiar în case sustrăgând tot ce le pica în mână: de la fier vechi, hai

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 51 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 29 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 32 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 37 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°