Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Audi RS Q3: Primul RS din familia Q

Publicat in Capital, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Știm deja că, în lumea Audi, litera Q ascunde familia de modele sport-utility. Cunoaștem, de asemenea, că RS vine de la Racing Sport și că aceste două inițiale pun în lumină cele mai performante modele ale producătorului din Ingolstadt. Cea dintâi alăturare a celor două noțiuni a avut premiera mondială în acest an la Geneva și a dat naștere modelului RS Q3. „Noul vehicul transferă filosofia performanței Audi în segmentul SUV-urilor compacte, dând naștere unei clase aparte“, consideră Franciscus van Meel, directorul diviziei quattro GmbH. Cel mai mic SUV din gama Audi are acum o latură pronunțat sportivă, grație echipării modelului cu un propulsor TFSI de 2.5 litri care dezvoltă 310 CP.

Datorită acestui motor, dar și șasiului performant, posesorul unui RS Q3 poate accelera de la 0 la 100 km/h în numai 5,5 secunde. Viteza maximă a fost limitată electronic la 250 km/h. În ciuda performanțelor amintite, producătorul a menționat un consum de doar 8,8 l/100 km, obținut prin modificarea unor caracteristici ale acestui motor cu cinci cilindri disponibil și pe modelele TT RS sau RS 3 Sportback. Oficialii Audi au menționat un preț de bază pentru piața germană de 54.600 de euro.

Articol preluat din Suplimentul Auto Capital apărut în data de 25 martie 2013.

Citește și: Geneva Motor Show: TRANSFORMERS Dacia Logan MCV: Raport imbatabil Start dezastruos al pieței de autoturisme noi în 2013 Piața vehiculelor comerciale, pe valurile crizei Ford EcoSport: Forțat de împrejurări Mașinile second-hand au salvat piața leasingului auto NOU: Chevrolet Captiva FL Un an cu schimbări la poliţa RCA. Dispar ofertele «super ieftine»

Știm deja că, în lumea Audi, litera Q ascunde familia de modele sport-utility. Cunoaștem, de asemenea, că RS vine de la Racing Sport și că aceste două inițiale pun în lumină cele mai performante modele ale producătorului d

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum o ora
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum 2 ore
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 9 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 3 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 3 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

VIDEO Postul public TV din Italia a publicat din greșeală rezultatele votului național la Eurovision / Cum explică televiziunea gafa

HotNews acum 2 ore
Televiziunea de stat Rai și-a cerut scuze vineri pentru că a dezvăluit din greșeală rezultatele voturilor interne pentru semifinala Eurovision Song Contest, dând vina pe o defecțiune tehnică, relatează Reuters. Televiziunea publica din Italia a publ

Patru militari israelieni morţi şi doi răniţi grav în explozia unui ”dispozitiv exploziv”, ”în apropierea unei şcoli”, în oraşul Gaza, anunţă armata israeliană

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană anunţă vineri că patru militari au fost ucişi în explozia unui ”dispozitiv exploziv”, ”în apropierea unei şcoli”, în oraşul Gaza, nordul Fâşiei Gaza, relatează AFP. ”Cei patru militari au fost uciţi (...) de un dispozitiv exploziv,

De Ziua regalității, sportul este rege

HotNews acum 35 minute
10 mai este o zi cu semnificații deosebite pentru țara noastră, asta pentru că marchează trei momente de anvergură din istoria României: începutul domniei lui Carol Hohenzollern Sigmaringen (1866), obținerea Independenței în fața Imperiului Otoman (

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°