Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ciorbea are un frate geamăn pe care îl trimite la televiziuni

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 1 mai 2013 ·

Mai țineți minte cum răcnea la TV fostul prim-ministru Victor Ciorbea, în campania electorală, de se sfâșiau hainele de pe el, crăpau ecranele televizoarelor și fugeau gospodinele cu părul despletit de prin apartamente, ca la cutremur?

Una dintre cele mai zgomotoase și asurzitoare vuvuzele ale manipulării marca Felix TV, actualul senator PNL Victor Ciorbea s-a făcut remarcat în ultimii ani prin comportamenul compulsiv-obsesiv la adresa lui Traian Băsescu.

Numai colegul parlamentar Ioan Ghișe mai putea să țină pasul cu fostul prim-ministru, care începea și termina totul cu ”Zeus” în gură, ca un personaj pasionat de castraveți, dintr-o scenetă cunoscută, rol jucat genial de marele nostru actor, maestrul Florin Piersic.

Ciorbea dusese discursul politic la cote patologice, motiv pentru care a fost răsfățatul producătorilor TV cu apetit pentru audiență atrasă prin ieșiri contondente în decor și scandal de bâlci. În gargara politică asurzitoare pe care a tot făcut-o, înainte să fie pus e liste și ales senator, domnul Ciorbea s-a plasat pe o poziție radicală, ieconciliabilă și irevocabilă împotriva lui Traian Băsescu și astfel a fost folosit cu mult scces în manipularea lui Felix.

În mod aproape obsesiv, fostul prim-ministru a insistat mereu și pe faptul că este un politician cinstit care, ca șef de guvern, a făcut numai bine României, fiind cel mai cinstit și integru dintre cei care au condus țara. A defilat cu o presupusă integritate aflată dincolo de orice dubii și discuții. O imagine pe are și-o construiește de foarte mulți ani în toate CV-urile publice, unde insistă pe faptul că a putut să fie un judecător și apoi procuror onest, chiar dacă activa în sistemul comunist și a fost promovat chiar prin sistemul de educație juridică al dictaturii lui Ceaușescu.

Folosind integritatea clamată și răcnetele anti-Băse

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 12 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 49 minute
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 55 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum o ora
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Un tribunal ucrainean dispune arestarea preventivă a ministrului demisionar al agriculturii

News.ro acum 41 minute
Un tribunal ucrainean a ordonat vineri ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de terenuri deţinute de stat în valoa

Cutremur în Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 38 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,5 a avut loc la ora 2.05, adâncimea de 141.9 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Sfântu-Gheorghe, Buzău, Braşov şi Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotar

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum o ora
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 2 ore
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 2 ore
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

6°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°