Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atragerea fondurilor europene, inca un deziderat!

Publicat in Cuvantul Liber, miercuri 10 noiembrie 2010 ·

- Economic - nr. 669 / 10 Noiembrie, 2010 Conform unui fost ministru al Finantelor, Sebastian Vladescu, daca va reusi, prin folosirea fondurilor europene, sa reduca decalajele si sa creasca bunastarea, Romania ar putea ajunge la nivelul mediu de dezvoltare din Uniunea Europeana in 2015-2020. Dar si alti oficiali romani au avansat, in alte ocazii, prognoze de acest fel. Scenariul este, sa recunoastem, unul optimist. Exista insa un "daca", "daca va reusi". Insa, cum sa reuseasca Romania sa reduca decalajele fata de tarile dezvoltate (si mediu dezvoltate) din UE, cata vreme cei care, vremelnic, ne conduc nu sunt in stare sa elaboreze programe de dezvoltare viabile (cu bataie lunga si medie), care sa atraga bani europeni (oferiti, altfel, cu generozitate de organismele europene, in fapt, de contribuabilul european)? Ca asa stau lucrurile, denota faptul ca, inca in primul an de la aderare, in loc sa primeasca (atraga) bani, Romania a "creditat" UE. Intr-un singur an, Romania a contribuit la bugetul Uniunii Europene cu 1,1 miliarde de euro, in timp ce, prin proiectele elaborate, abia a contractat 421 milioane de euro. Nu intamplator, deocamdata, Romania este, alaturi de Bulgaria, cea mai saraca tara din UE, la noi, aflandu-se zonele cu cele mai scazute venituri (la Produsul Intern Brut pe cap de locuitor), de numai 24% din media europeana. De altfel, recent, un oficial german de rang inalt a criticat in termeni duri Guvernul de la Bucuresti, care, in opinia sa, nu se preocupa decat ca "cei bogati sa fie si mai bogati", neglijand total cresterea nivelului de trai al majoritatii populatiei. Or, preocuparea atragerii fondurilor europene ar fi trebuit sa constituie, dupa aderare, una dintre prioritatile oficialilor romani, indiferent de culoarea politica. Numai prin obtinerea finantelor din cele trei fonduri structurale _ Fondul European de Dezvoltare Regionala, Fondul So

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul slovac a fost împuşcat. Robert Fico „este de aşteptat să supravieţuiască” după atacul „motivat politic”

Mediafax acum 4 ore
UPDATE Fico nu mai este în pericol de moarte în urma unei intervenţii chirurgicale Robert Fico „este de aşteptat să supravieţuiască” în urma unei intervenţii chirurgicale, a declarat vicepremierul Tomas Taraba. Taraba a declarat pentru BBC că Fico n

UPDATE - Corvinul Hunedoara a câştigat Cupa României. Momentul primirii trofeului - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Echipa Corvinul Hunedoara a câştigat miercuri seara, la Sibiu, Cupa României, învingând la lovituri de departajare, scor 3-2, formaţia Oţelul Galaţi. După 90 de minute scorul a fost egal, 2-2, iar în cele două reprize de prelungiri nu s-a mai marcat

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 5 ore
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 10 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 7 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România: Rata de burnout în rândul medicilor este de 34-36 la sută, iar intenţia de migraţie în străinătate este de 58 la sută la cei sub 35 de ani / 80 la sută dintre medici au teama de malpraxis

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ, dr. Daniel Coriu, a prezentat datele unui studiu sociologic din care reiese că 34-36 la sută dintre medici au burbout, iar 58 la sută dintre cei tineri vor să părăsească România pentru a pro

Fraudă de 8 milioane de euro cu echipamente medicale în timpul pandemiei. Anchetă a Parchetului European la București

HotNews acum 12 ore
O anchetă derulată de Parchetul European la București vizează o fraudă de 8 milioane de euro din bani europeni, prin manipularea achizițiilor de echipamente medicale în timpul pandemiei de COVID-19. Masca de protectieFoto: Dreamstime.com Parchetul E

Spitalul Foişor: Florin Piersic a început procedurile de kinetoterapie şi recuperare medicală

News.ro acum 12 ore
Evoluţia stării de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este lent favorabilă, anunţă miercuri reprezentanţii Spitalului Foişor, care precizează

Vremea

București
acum

joi

8°/20°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
Iasi
acum

joi

7°/18°
vin.

9°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
Constanta
acum

joi

7°/15°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

6°/18°
vin.

7°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

joi

7°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/26°