Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firmele din Oradea amenajează spațiile verzi pe bani frumoși pentru a-și face reclamă

Publicat in Adevarul, joi 18 noiembrie 2010 ·

Companiile pot să-şi pună reclamă pe spaţiile verzi din oraş, cu condiţia să le amenajeze şi să le întreţină. Societăţile private din Oradea au amenajat, gratuit, zeci de spaţii verzi, investiţia lor fiind de aproape 200.000 de euro.

Firmele au amenajat sensuri giratorii, aliniamente stradale, parcuri, scuaruri şi au plantat copaci. Lucrările făcute de firme la spaţiile verzi din oraş ajung la aproape 200.000 de euro.

„Am revenit în Oradea în acest an, după o perioadă mai lungă. Încă sunt multe de făcut, diferenţa dintre oraşele de la noi şi cele din Vest este încă mare. Însă am fost foarte plăcut surprinsă când am văzut cum arată spaţiile verzi, faţă de cum arătau când am plecat”, a spus Ioana Hebriştean, o orădeancă de 31 de ani.

În premieră în Oradea, o parte din spaţiile verzi nu au fost amenajate cu bani privaţi. Treisprezece companii au acceptat să ia în custodie spaţii verzi din oraş, să le amenajeze şi să le întreţină. În schimb, au primit acceptul primăriei de a-şi face reclamă.

„Firmele îşi pot monta banere pe spaţiile pe care le-au amenajat şi le îngrijesc”, a explicat Carmen Cherteş, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Sigle din flori

Companiile au văzut în această iniţiativă o oportunitate pentru a se promova. Clubul Rotary Oradea urmează să amenajeze spaţiile verzi din Centrul Civic, unde va fi montată şi o fântână arteziană. „Ne-am hotărât să facem acest lucru pentru că anul acesta împlinim zece ani de existenţă şi în acest mod ne putem promova clubul. Orădenii pot afla astfel despre existenţa noastră, mai ales că vom realiza sigla clubului, din flori, pe spaţiile respective. Am făcut foarte multe lucruri de care nu a aflat nimeni până acum”, a declarat Marius Ionescu, reprezentantul clubului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°